parfumul hainelor de doliu

pe foile nopții acesteia
pe care vântul o închide cu o adiere înaltă
îți scriu ca să mă cunoști așa cum
îmi crește adevărul viu în palmele aspre îmi
încolțește ca o sămânță a văzduhului cu
aripi ușoare și triste rodește pe sub unghii
ca un râu învolburat cu
ușa deschisă a părere stranie
un fel de du-te vino mișcător vibrant
cu capul aplecat ca
un urlet nesfârșit slobozit din trupul
timpului tău pietrar/faur neobosit sacrificat pe
altarul lacrimilor mele pe care acum le închid în petale negre de trandafir uscat
parfum al hainelor de doliu
trimit și ziua la celălalt capăt al abisului
să se adape din neliniștea cerului și
din buzele umede ale oglinzilor aburite
cu izvoare de arbori ivite iluzoriu de sub
pământul mamei acolo unde s-au înecat în apa adâncurilor
toate lebedele negre suspinându-și iubirile nevindecate
nu au știut că soarele poartă de veacuri moartea în pântece ca
pe o pasăre fără de aripi cu creștetul rănit multaplecat într-o veșnică chemare mângâind cu ghearele de foc umbra fumului stelar