luni, 29 noiembrie 2010

păpușile de porțelan




într-o zi toridă de vară,
păpușile de porțelan își aruncă
inimile încremenite,
sparg vitrinele și pornesc tăcute într-o procesiune
numai de ele știută spre porțile îndepărtate ale cimitirului

își strâng împrejurul trupului împuținat
pardesiurile învechite(mirosind a molii sufocate)
vorbitoare ale altor vremi

cu mâinile tremurânde,
oferă porții generoase de iluzii trecătorilor grăbiți
cu ochii albaștri și destinele atârnate

orașul păpușilor este iar verde
cimitirele au cruci încă vii
împodobite cu flori plastifiate...

miroase a lavanda și a viață putrezită în labirintul albastru
păsările croncănesc dezlănțuind cerul

un dangăt sparge capsula temporală
împingând în gropi oameni îmbrățișând păpușile
împleticite-n alte chipuri

doar într-o singură zi toridă de vară
păpușile învață singure să vorbească
și murmură un imn funebru

intrându-le oamenilor
pe sub piele...

marți, 23 noiembrie 2010

Zloata

mă topesc în râuri uriaşe de tăceri lupii aruncă funii de nisip spre malurile lumii barcagiul îmi cere ultimul talant zidul nu mă poate acoperi lanţul ruginit zăngăne ca o muzică celestă frigul încolţeşte ultima fărâmă de Lumină totul se întâmplă pe o margine de gând

duminică, 7 noiembrie 2010

paloarea altor lumi




peretele de sticlă s-a crăpat
înăuntrul meu intră
o lume învechită
- talcioc de suflete sculptate-
iesite din craterele nopții
dau valma prin țăndările plesnite
ca niște muguri proaspeți

(ar trebui să o privești și
să îți închipui
o altă lume cu pumnul
încâlcit în gură)

coapsa atinge
trunchiul copacului
din mine
se cutremură trandafiri
pierzându-și candoarea
pe cărările bălăriilor
spinii scutură
umbra nopții

(nu mai bat clopote)

-străine, privește! stau
în gura lumii din subsuori
mi-atârnă aripa de plumb.

sunt prea departe
ecou/amuțit în stâncă
paloarea altor lumi / îmi desena
în trup aripa vie...

joi, 4 noiembrie 2010

Trezește-mi lacrima


Trezește-mi lacrima din vise,
Și ninge, ninge-mi peste ea petale de narcise.
Hai, scaldă-mi ochii iar în roua dimineții,
Și plouă, plouă peste ei răcoarea vieții.

Eliberează-mi gândul zbuciumat.
Privește! Se zbate-n trupu`-mi neînaripat.
Și lasă-mă să-mi cânt tăcerea,
Să-mi caut liniștea și mângâierea,

Strivește-mi lacrima înghețată,
N-o mai lăsa s-atârne, s-atârne blestemată.


Iar de mă chemi, în zori,
Să mă așezi icoană în fereastră,
Eu voi pluti cu lacrimă, cu tot,
spre zarea ta albastră.

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...