joi, 20 octombrie 2011

ceremonialul tăcerii

cât de împietrit te simt
ca pe un liliac fără de aripi
înfipt în trupul nopţii

doar ziua mai împarţi
cu mine
sfincşi obscuri
în inima pământului
timpul e plin de insomnii

cronos pedalează
neobosit şterge fruntea cerului
îţi aminteşte din ce în ce mai rar
despre popasul meu
la răscruce
mă sting
un felinar albastru
din alte vremuri seculare

şi viaţa mea ți se-arată
în oglinda solitară
ca macul înroşit
străjer domnind tăcut
în lanul amorţit când
mii şi mii de umbre
încearcă
să îmi treacă pe spinare

Niciun comentariu:

amnezie poetică

mă închid în ochiul de sticlă trupul mă strigă pe un nume sacadat într-o numărătoare abstractă se face iarăși noapte perdeaua neagră spa...