luni, 24 octombrie 2011

un om o frunză o poveste

CE fac?
nimic...atât...mă odihnesc și
sorb o porție de pauză din cupa nebuniei
pe care mi-o îndeși pe gât nu știu nici
dacă mai sunt vinovată
știi tu ce-i adevărul?
cine îl vinde, pe ce tarabă și cui îi folosește?
sau dacă a folosit vreodată...
dacă a fost mult folosit
totul se năruie în ceață...oameni?
vrei să îi ating?și ei mi se topesc în mâini
totul e o pădure imensă ca o toamnă
ce-mi plânge frunze la picioare
îngerii dorm
tabloul se destramă în fâșii
nu poți să mă acuzi de-o limbă
sufocată în cuvinte
aerul e mult prea scump nici
tu nu știi care îi este prețul
păpușile acestea au ochii de copil
un om o frunză o poveste
un om aceeași frunză
pictată în poveste
livada poartă urme
aud iar pași pe culoarele pustii
întinzi capcane o osie îmi scârție
în trup par o caleașcă rătăcită
de dincolo de timpuri

Niciun comentariu:

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor...