sâmbătă, 22 octombrie 2011

tușind a viață și a moarte

mă îngrămădesc a frig, a noapte și a ploi, a anotimp cu lună,
albastru este muntele scăldat în ochii mării
pași-mi culeg o vreme frunze de laur și-mi pun pe cap cunună,
și fluturele din piept s-a răzvrătit. îmi zboară-n valurile zării.

mi se amestecă în gând puzderia de îngeri din hârtie,
veșmânt fără hotar, nu știu ce-i mângâierea,
te caut în fila poveștii de demult, tu ,veșnicie,
cu palmele asprite mă înveți ce e tăcerea ...

-amestecă-ți și lacrimile-n rânduri, în cupe sidefii
de lăcrămioară culege-mi mii de nostalgii,
topește-le în prag de primăvară.

și taci...și taci...
în zile albe să te îmbraci.
și poți să mai și dori
pe fruntea zeilor nemuritori.

și uneori să îngenunchezi,
în somnul de centauri
să veghezi.

chiar după moarte poți striga, s-alungi gorgonele
din calea ta.

și nu.
și da, din când în când mai poți să mori,
să-ți răsădească hecate, la răscruce, multe flori...

eu mă strecor a cald pe lângă anotimpuri,
tușind a viață și a moarte în răstimpuri.

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...