miercuri, 12 octombrie 2011

povestea părinților-copii

licuricii reaprind candele în ferestre
trupurile albicioase se îmbrățișează
căutând lumina
cuprind de pe un pervaz prăfuit
suflete albite de zbucium
vor să se facă lumină
dar e chiar ziua luminii
sărbătoarea copilăriei
se întorc din întuneric iluminații
pășind apăsat pe faleza firbinte
un pescaruș buimac le însoțește calea
parcă e un uitat la margine de țărm
ne îndeamnă să mai trăim o dată
povestea părinților-copii
cu jucării stricate în ogradă
în frunte ne bate veșnic valul
pe un petic umbrit de cer
se creionează brusc mesajul:

„Și-mi zace iar strivită sub călcâi
iubirea ce părea trezită-aseară,
iubirea mea, iubite,
ce tu-ai numit-o, cea dintâi...”


mă aplec peste chipul nopții
și suflu către stele cu pulbere de vise

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...