luni, 10 octombrie 2011

deasupra lumii

mă tulbură ochii goi care
mușcă din trupul lunii ca
dintr-un măr putred
și în mine cresc
prea multe gânduri cu aripi
de piatră

-este iar eclipsă, șoptesc
uneori copiii cu frica scursă printre dinți
privesc obrazul îmblănit omul încă mai
poatră în trup acele urme
.....................................
e dulce carnea sângele se scurge schițând
hieroglife alambicate
ca o scriere păgână
peretele de humă se-nchircește
păstrează doar ecolul urletului
îngrozit
......................................
deasupra lumii picăturile de lacrimi
sfințesc apusul și
în răstimpuri
turma își șterge picioarele
înnămolite în râul cel mai limpede
al sufletelor care au apus

4 comentarii:

Father spunea...

:)) multumesc, mi-a placut mult!
- Ion Manoliu -

Thoma Driza spunea...

Versuri minunate unde se simte forta pasionata a artei poetice.

Lumea din oglindă spunea...

multumesc domnule Thoma

Lumea din oglindă spunea...

vă multumesc de vizită și mă bucur mult că ați reusit să lăsați un semn, domnule Manoliu

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...