simbioză(7)
te-am reclădit în mine ca pe un pod
cu umerii din piatră din picăturile de jad
te-am adunat
îmi atingeai cu degetele-înfiorate buzele de ceară
și îți șopteam poemele albastre scrise în viața de
cenușă cu mâinile ca niște flamuri depărtate mă îndemnai să
plâng să strig să cânt...să dorm
și-mi străbăteai de dimineață trupul ca pe un abur smuls
din inima peșterii
tăiate în cruce de lumini
mă acopereai cu frunze albe de mălin să mi se scrie pace-n piele
vreau multă liniște am zis
atunci...
m-ai redeschis ca pe o carte
de demult și
eu te caut
te aud
te simt
................................................................
da o să îmi cumpăr altă viață de pe taraba
umbrelor de foc.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu