ne -mpiedicăm de praguri

mă poți privi cu interes,
îmi legăn umbra în același balansoar,
vântul mi se odihnește la picioarele .
cenușa mea se-mprăștie haotic,
în palmă, țin același vultur,care a străbătut
înălțimile adânci

stai cu spatele,
ții apăsarea cu umerii,
îmi faci semne să mai respir...
lumina îți zâmbește diferit
râul își propagă undele într-o tandrețe desăvârșită
valul meu scrie povești de dragoste
pe care le va citi doar cronos în ceasul de nisip

vulturul mi se zbate captiv
în palmă dezlănțuind visul
adormit în mistere...

nu-mi dați sfaturi!

lumina e de nepătruns
realitatea moare lent
ne împiedicăm de praguri
bufnițele dospesc în lacrimi
omul își înghite umbra și râgâie mulțumit

de ar ieși aburul prin horn,
necunoscutul nu v-ar bate iar pe umăr...



viața ar fi același râu
cu pietre rostogolite în care se sfarmă buzele uscate...
drum și râu & inimă și ceas...
zăpezile s-ar rupe dureros
în miile de stele-albastre.