marți, 31 decembrie 2019

La multi ani 2020!!!!

anii au trecut si gandul meu e tot la acel Timp cand ,,casa,, reprezenta un loc unde ma simteam in siguranta alaturi de cei dragi si nu cunosteam durerea apasat a vietii.

duminică, 15 decembrie 2019

00

cu sufletul strigat
ma scutur de ceață
ca de o piele înroşită
îngeri de foc mi se desprind din neguri
coborând pe fire de lumină şi eu
îmi fixez obsesiv ochii în ochiul încâlcit al sorţii
,,naaa-niii!!! naaa-niii!,, mă legăn în perdeaua nopţilor de vară
adormindu-mi sufletul strigat
arn de gothia îşi spală pletele în sânge
căutând inima deschisă
a iubitei sale şi eu trec
descheind nălucile străvezii
până la ultima suflare
le adăp nebunia
cu aburul curat cu plămânul meu supurat
mirosind a cântec respir
,,sunt roua florilor de smirnă,, le zic chiar
sunt o pată de culoare
am umărul striat îmi aşez mâinile zilelor în cruce
mă închin mă tulbur mă clatin
ca o slugă dezrobită
de tăria poveștilor de rând++

duminică, 1 decembrie 2019

Bine ai venit!


De când te aşteptam, străine,
Pe ţărmul mării întârziat.
Să ne-afundăm în valul ei,nebunul,
Toţi aşteptaţii: unul, după unul.
Până s-o umlpe marea de nevoi,
Şi stâncile or să ne cheme,
Să ne împartă viaţa înapoi
Şi gândul cu migală ni-l vor cerne.
O mână am întins până la stea,
Să-i ţin sclipirea ei pribeagă,
Cu sila să-mi îndes în ea
Părerea mea, de viaţă neîntreagă.
Tristeţea adormită, ieri, în piept,
Azi, strigă, se deşteaptă,
Ca mâna întrupată pe nedrept,
Ce-şi face cruci cu mâna dreaptă.

vineri, 22 noiembrie 2019

ziua cea neagră



din mocirla gândului sticlos
ieşeau aburi de nisip
ziua alerga pe o străduţă
cu nume de şarpe
trupul i se decojea
sub umbrele înserării
drumul se alungea
întinzându-şi peste tot braţele
şi ei nu încetau să o strige
ea încerca să se subţieze
îşi ascundea colţii de argint
o puteau crede
pe cuvânt
dacă nu i-ar fi observat
înotătoarele aurii
nu ar fi bănuit-o suferindă
de sânge prea negru

duminică, 17 noiembrie 2019

Eliberare

Pietrele s-au ros,
Picăturile ploii mele
curăță inima spartă.
Iarba-i mai bătrână decât amintirea.
Sălciile se scaldă în apa ochilor.
Dansul scrie focul sacru.
Priveşte în tine!
Ochii sunt grei, plumburii,
de din afară lumea te sapă
cu aceeași cazma tocită
Luna îşi face loc, se încuibă în tine.
Nu vrea să mai iasă.
Stelele o plâng, orfane.
Peştii te înoată
în amonte,
Deschide fereastra!
Urletul e știrb.


împreună cu poeetul Horia Zilieru, în Iaşi, la Muzeul Sadoveanu.

marți, 5 noiembrie 2019

Aliens




Străinii care m-au prețuit
Iată, şi-au vindecat rănile.
Au şi plecat
Cu o licărire de lampă
În camera furiei
Au închis ochiul cerului
Spre o nouă înfrângere.
Din pâine, cel care este la pământ,
E-aproape câștigat.
Hoinar într-o lume de umbre,
Într-o luptă fără sens cu el însuși
În portalul de altă dată
Îngerul deschide trapa
Oferindu-mă ca pe un tribut
Cumpărătorului de vise
Cu obrajii străvezii și corpul
Încă mirosind a ierburi.
Eu sunt cel învins
Complet
Vindecat.

Capăt de drum




străinului care a poposit
pentru o vreme în casa noastră sau poate
mirosul trecutului îmi taie respiraţia
sufletul
pe tocuri
se înalţă
scrutez cu palma văzduhul
mai e mult până la capătul Veşniciei
străine
priveşte tu şi cercetează-mi paşii
ascultă cu urechea cerului şi
spune-mi
până unde
îşi poate întinde mâna
o moarte banală
aflată
la capăt de drum
bat în masa tainelor
cu pumnul tăcerii
opresc pânzele
în gândul cel mai de jos
aud piatra cum şopoteşte
ne cheamă la rugăciune
ca pe nişte fiare sălbatice
care au rătăcit
în noapte
pe ultimul drum

miercuri, 9 octombrie 2019

Nostalgie


Ai ochii așa de negri
Şi-o umbră suavă, diafană
Îmbracă, veşnic, chipul tău.
Ca șarpele ce-și caută culcușul
Așa te caută prin vise gândul meu.
Dar nu-mi privi paloarea
De moartă dezgropată...
Sunt vie, astăzi, pentru tine,
Chiar dacă viața pare, acum, uitată.
Am genele din frunze arămii
Şi buzele de piatră.
Am brațele din ramuri
Uscate și târzii. și pieptul
Mi-e ca scoarța de copac, striată.
Întinde mâna și netezește-mi
Fruntea rece şi încărunțită...
Prefă-te într-o mare-înspumegată
Şi lasă-mă să-ți fiu din nou iubită.

duminică, 25 august 2019

Elefteria

Elefteria era o femeie bătrână pe care o întâlneai, când încă nu se crăpa de ziuă, undeva, pe străzile lăturalnice ale unui oraș obosit și însingurat. Femeia nu se simțea niciodată singură. În urmă, călcându-i umbra, feciorul ei, șotânc, trudea şi el la împinsul căruciorului.
Căruciorul își netezea burta generoasă, umplută cu de toate, pentru că femeia vindea orice, de parcă ar fi avut, undeva, depozite umplute cu lucruri uzate, mirositoare a lumi dispărute.
Nu se plângea de clienți. Mereu se găseau oameni sărmani care îi întorceau boarfele pe toate părțile și niciunul nu pleca de la taraba lor cu mâinile goale.
Femeia mirosea a sudoare și a umezeală. Părul sârmos, cânepiu, aspru îi ieșea mereu de sub broboada roasă, mototolită ca o cârpă de spălat vase.
Mergea deșirat precum o rață de baltă, iar fusta subțiată de vreme îi atârna mult peste burta imensă. Straiele aveau pete de grăsime şi alte resturi de mâncare de care femeia nu se mai sinchisea de mult timp. Altul era acuma Timpul ei.
Nu avea prieteni Rusanda, dar toată lumea credea că îi știa ,,secretul,, și nu de puține ori auzeai vorbe de ocară aruncate, ici-colo, ca niște bice, de bătrânele pioase ce vorbeau întru numele Domnului: ,,Ptiu, bat-o să o bată de nebună!! Trăiește cu handicapatul de ficioru-su,, .
Femeia auzea adeseori ,,veninul,, ieșit din ,,gurile-rele,, dar nu se apăra niciodată. Mergea înnegurată de gânduri, greoaie, trăgând căruțul din răsputeri, de parcă ar fi fost o neînsemnată umbră desprinsă din pulpa cerului.
Fecioru-său era însăilat din trăsături diforme. Un fel de om care îţi întorcea privirile, o apariție nu tocmai agreabilă.
Purta cu el trupul pătat de vreme şi de arșița soarelui.
Era şi el înveşmântat cu aceleași haine mototolite şi urât mirositoare. Capul i se contura masiv și osos. Gura, mereu umedă, băloasă, lăsa să se întrezărească niște dinți uriași. Râdea necontrolat unui prieten imaginar, scuturându-și bărbia, ca un cal trudit.
Se mai spunea că femeie nu ar fi avut niciodată bărbat şi a dobândit copilul drept pedeapsă pentru încrengăturile amoroase, întâmplătoare cu doritori întru ale ,,plăcerilor lumeşti,,.
-Știe că o fost vina ei, de s-o pricopsit cu așa ceva, ca ,,Ducă-se pe Pustii,,. Asta pentru că o călcat strâmb cu toți târgoveții și acuma, uite ce zice lumea, că ,,se lasă,, şi la ficioru-su, c-așa le-o fi în fire, Doamne iartă-mă, se auzea glasul șoptit al zarzavagioaicele de prin piețe.
Despre Elefteria se mai vorbea că ar fi fost putred de bogată, ba că ar fi avut chiar o saltea plină cu bani şi toată lumea se mira cum de poate trăi aşa ca neoamenii.
Era atât de zgârcită, încăt iernile și le petrecea în frig cumplit, încălzindu-se cu bulendre vechi lângă trupul încă tânăr al feciorului nevolnic, mai ziceau gurile rele.
Dar într-una din iernile cele mai aprige, trupurile lor nu au mai putut îndura vitregiile naturii și s+au stins ca două umbre obosite aruncate a lehamite pe un perete prea sticlos.
Așa i-au găsit vecinii, care s-au crucit.
Cazul nu a fost considerat un incident de mari proporții care să merite atenția cuvenită.
Miliția s-a sesizat, dar cauza morţii a fost explicită. ,,Au murit de frig,,.
Mai mor oamenii, nu-i aşa? Nu a fost nici o anchetă amănunțită. Cine s-ar mai fi interesat de dispariția celor doi? De fapt, cred că de mult timp erau considerați mai mult niște ,,suflete pierdute,, ce întregeau decorul sumbru al dimineților pustii.
Cu toate că se vorbea de o avere uriașa a Elefterei, acum, rămăseseră la ,,mila,, oamenilor și oamenii, cunoscându-le povestea, i-au îngropat cât mai adânc, în două gropi sărăcăcioase, fără de ,,poduri,,-semn al unei vieții vii de dincolo care îți oferă o anumită ,,libertate,, în mormânt..
La marginea gropii nu i-a jelit nimeni.
O mulțime indignată și un preot grăbit aruncau mănunchiuri de țărână întru iertarea ,,păcatelor,, celor doi nenorociți.
Două bucăți de lemn, meșterite în formă de cruci de un amator, rânjeau în cimitirul de la marginea orașului, parcă spunând tuturor ,,povestea,, incredibilă a femeii și legătura ei necurată cu feciorul suferind.
Luni și zile la rând, pe ulițele înguste ale târgușorului, numai despre moartea Elefteriei și a feciorului ei se vorbea.
Apăreau zeci de ,,scenarii,, care dintre care mai gogonate: ba că i-ar fi omorât cineva și le-a luat salteaua cu bani, ba că ar fi venit niște neamuri de prin lume și le-au luat banii, iar Elefteria și feciorul ei s-ar fi luptat cu presupușii ,,musafiri,, până au murit.
O vreme a circulat chiar povestea că tocmai feciorul a omorât-o pe mamă-sa, după care și-ar fi curmat și el zilele,.
Adevărat e și faptul că imaginea Elefterieiși a feciorului ei m-a urmărit multă vreme și încă mă mai urmărește prin negura timpului.
Când trec prin orășelul împricinat, pentru o vreme, îmi apare în față ,, tabloul putred,, cu femeia masivă trăgând căruțul plin cu boarfe, și mâinile uriașe ale feciorului care parcă pipăie ,i acum trupul femeii, în văzul şi spre indignarea tuturor.

vineri, 9 august 2019

Sărutul apei

În zile arzătoare și fierbinți,
Aș vrea sărutul apei,
Pe trupul tău de astru,
Zănatic să îl simți.

 Să-ți potolească setea
Din suflet și din gând,
Cu tine pe cărarea vieții
Să mă trezesc peregrinând.

 Spre locuri reci şi neștiute,
Acolo unde, se zăresc, adesea,
Fori cu trupuri nenăscute,
Şi suflete cu inimi supte...

 Și mâini, și ochi, și necuvânt,
Iar soarele-demonic
Să uite focul ce se stinge
În inimă arzând.

Prestidigitaţie

Eu sunt străina făra nume,
Venită-n vise pe furiş,
Strivind tăcerile în spume,
Mulţimi de trupuri ne-ntrupate
În inimă am stins.

Eu sunt o stea din carul mare,
Aprinsă-n cerul meu de nea,
Cuprind cu mâinile de soare
Eternul tău de catifea.

Mai sunt tăcerea ta din zori,
Ascunsă-n roua florilor de mai,
Străinilor le vând fiori
Şi le împart ecoul firelor de rai.

marți, 6 august 2019

cum ies din pământ platanii

păsări oarbe cutreieră drumuri neumblate
păsări aprinse au stins apusuri
peste inima mea
şi eu mă ascund
în scoarţa copacului foarte albă
a tăcerilor târzii unde
nu e prea lesne visarea
încă aud cum ies din pământ platanii pârâind
ca într-un scâncet sugrumat
ca într-o chemare albastră
desenând strigăte pe
geamuri fumurii foşnesc
umbre în rochia împleticită a singurătăţilor mele
înfloresc dimineţi până se risipesc
şi îngheaţă astupând locul
deschis al inimilor mele
ca pe o rană uşor cicatrizată
care încă supurează adânc
la margine de suflet
dezrădăcinat

La multi ani 2020!!!!

anii au trecut si gandul meu e tot la acel Timp cand ,,casa,, reprezenta un loc unde ma simteam in siguranta alaturi de cei dragi si nu cuno...