misard, eu sunt (ne)vinovată

misard numele tău își strigă
sângele străbun inima mea-pasăre
de pradă decupată din perdeaua cerului
te cheamă cu glas de piatră strivită
între coaste așteaptă mâinile pâlnie să
îți strecoare printre genele-nghețate
primăvarea ce își face cuiburi între
oameni și se-nvârte în cercuri
aeroplan fără de aripi

câtă simfonie purtăm în glas
misard dar eu sunt
un trecut stropit
cu lacrimi amestecate și
am născut noroiul
alunecând
pe lângă șirul de statui
cobor să-ți desenez în întuneric
forma gurii și să te șterg de
praful zilelor murdare
în care te-am întâlnit
obositor destin
strivit după asediu
pe străzile pustii din sarajevo
pași solitari mai glăsuiesc ecoul unei
clipe cu tălpile îmbășicate
urmeză-mi calea pân* la jumătate
să mă opresc în poarta durerilor
ascunse să redevin
eternul
eteric trup
ce spulberă troienele albastre
amestec fin de sunete suave
și de mătăsuri argintii/
misard...
eu sunt (ne)vinovată...