joi, 29 iunie 2017

vieți înghesuite


îmi sfărâm tăcerile de stânci
împăturindu-le în ziare vorbitoare
ca pe niște orfani nealinați și văd aievea
câte vieți înghesuite își caută o cale
printre rânduri

până la altar aud strivitul clipelor pe geamuri
amiezile năclăite se zvârcolesc
pe sub podeaua lucitoare
ca o apă cristalină 
văd trupul trecut dincolo
acolo unde nu mai e nevoie de umbră

în semiîntuneric aureola mea hoinară
va atinge bâjbâind mai multe uși

.....................................................................
dar până atunci aștept cu ochii strânși pocnetul de bici
să mă transforme în fulger

TU, TATĂ



manechinele bat în ziduri
cu pumnii fixați
dincolo de geamanduri
Tu, Tată, îndemni iedera să crească și
să ne înalțe trupurile peste spicele aurii
ca să mai putem culege lumina din
gura cerului aplecată ca o
arcadă cu îngeri măsluiți

sfârșitul de veac ascunde freamătul frunzelor
de-argint și noi ne oprim în ferestre
ascultând cu urechea
lipită de lutul galben
cum se rostogolesc
din ceruri ecourile
unei altei galaxii

cu aripile împleticite
pășim încurcat peste
urmele străbune sau
peste ploaia asta
meteorică de amintiri

duminică, 25 iunie 2017

dincolo de umbră



desfac lanțul de după gâtul nopții
mă aplec asupra aceluiași ecran-gigant
luându-mă de mână cu toate umbrele mele
dansăm pe cioburile încă vii
apoi le alint cântându-le
de noapte bună
greierii mă-îngână
le povestesc despre bătrânul far
înfipt în trupul sfârtecat al mării
cum înmuia mâinile în cerneala
zorilor acoperindu-mi cu poeme cerul
despre bătrâna de la ultimul etaj care
lăsa nişte semne ciudate
pe deasupra altor semne
un fel de cicatrici dizgrațioase
ca nişte omizi brusc îngrășate
tronând
peste un zid
foarte înalt:
,,să nu mă uite!,,
zicea ea
,,să nu mă uite!!
spinteca ea
cu ghearele ascuţite 
un alt fel de trup mării
ce poate fi mai trist
decât un om uitat
dincolo de umbra sa

sâmbătă, 24 iunie 2017

Exuberanţă malignă



Fiul meu născut aseară,
Îmi ziceam, ce îndurare,
Să-mi fii pasăre ușoară,
Şi să-mi treci de supărare.


Fiul meu cu trup de munte,
O să-mi aperi fruntea, oare,
Când șacalii mă vor rupe,
Călcând umbra în picioare?

Tu ce strălucești pe cerul
Cel cu apă-învolburată,
O să-mi ţii pe umeri râul
Ce mă-îngroapă şi dezgroapă?

Stau plângând în luntrea vieții
Pumnu’-n gură mi se pune,
Fi-vei, tu, precum pereții,
Un toiag ce nu-mi apune ?

Şi îngenunchi, şi fac metanii,
Fiul meu cel din poveste,
Care-mi duce-n spate ani,
Fiu ce-a fost şi încă-mi este…

metamorfoze





cu picături metalice
morfina se prelinge
în vene cu un
scârțâit secular
furioși trecem o dată și
încă o dată prin fiori de cianură
cu ochii ațintiți peste câmpuri
Dumnezeu ne dă indicii foarte vagi:
un bordei părăsit în care se răstoarnă vinul
o fărâmă de pâine cu gust de amnar
un sat complet
acoperit de ierburi tăioase genunchi înfierbântați oase
tivite cu fire de sânge un cer găurit și
noi-oameni de hârtie atent decupați din ziare scandaloase
cu vorbe ușoare despre referendum
vot sau votanți ne simțim foarte liberi
în cușca de fier
mai roade rugina
zbiară iubirile noastre-nedespărțite  iubiri-un alt bărbat
îmi mână norii spre tine și
eu-de parcă-s alta încremenită în valuri de timp
așteptam  pieptul tău
piatră de vânt decojită
să intru odată și să
să prefac
privirile astea de pasăre imperfectă să îți alunge fricile
în matcă ies oameni întruna și intră în alții
pustiind spații
prefăcându-se în alții 

cu frunțile aprinse

la margine de timp

va fi secetă cruntă în aşternuturi
o seceta cu cămăşile negre înflorate
trestii aplecate s-or adăposti în
florile galbene fără de ceruri
îmi vor acoperi paşii în colbul
unui drum bătătorit cu sânge
deschideţi-mi poarta
gândului să mă plâng
cu lacrimi de toamne tăcute
mestecate în amurguri
neînfricatele mele toamne plăpânde
amare viu colorate cu sânul
prea plin-picături de jad-
aruncate în ultima zăpadă treptat
treptat în mine se mai sting urme de lumini
semnale imprecise ale unui far uitat
la margine de timp
fii bun tu cel de nicăieri fii bun
ca o gură fierbinte
deschisă în lutul alb
ca un pescăruş ce o să
îmbătrânească feţe neobosite
aprinse pe o faleză pustie şi
tac şi tac până
mă umplu fără tăgadă cu lacrimi
icoane vorbitoare şi jumătăţile de gând

La Început

au fost DOAR
aripile flămânde
cutremurate
asupra trupului
strălucind în stele
tăiate adânc din trupul unui munte
fără de cer se auzea răgetul unei alt fel de zile.

așezată anume în genunchi
fetița cea mică a nopții
aduna împrejur trandafiri
întunecați cu ochii bolnavi
în patul suferind
lăcrima bunica nimănui
nu îi mai păsa de scâncetul acela
omul din zid
nu mai cerea îngăduință
pentru încă un supliciu
la marginea gropii şi
groparii ascuțeau lopețile
mușcând din chipul fraged al lunii
degetele lor încă purtau stigmatul de piatră
îmi aduc aminte că ar fi trebuit
să mai surâd candid
înflorind
deasupra cerului
o altă boltă
încăpătoare şi
mult mai înaltă

Ce-i pasă lumii?


Ce-i pasă lumii dacă mor?
Şi dacă mai trăiesc, ce-i pasă?
Ce-ți pasă Ție dacă mai plutește-un nor?
Şi dacă rănile mai dor,
Ce-ți pasă?

În lume sunt un spectator
(un trist spectacol la fereastră)
Dar uneori devin actor
În viața nemiloasă.

Cuvinte calde-mi mângâie obrazul,
Priviri de spini îmi biciuie grumazul.
Nu mă mai mir de legea lor.
Sunt spectator/și
Uneori, devin actor,

să te mai caut?



îmi vor pune înapoia ochilor taine
îngeri arhangheli metalici
poleiți cu aur
bolțile înaltelor biserici
se vor apleca-statui putrezite-n lemn-
tu dară
du-te
şi deschide câmpul
mireasă să îi fiu
alergând peste cețuri
voi trece puntea
chiar trupul meu îl
voi da zălog florii
flori peste zori
-domnițe încuiate în rădăcini-

tărie a mea
înfierbântată
mai înaltă decât iarba
mai aprinsă decât apusul
mai verde decât pământul
-Întreg-
să te mai caut?
-albastrul meu/Etern-

duminică, 18 iunie 2017

murmurul viorii


mâinile mele au amorțit
pe arcușul viorii
las murmur de stol
în drumul rătăcirii chiar
glezna mi se frânge
a strigăt înăbușit pe
țărmul mărilor pustii și numai
pescărușii culeg boabele dimineții cu
ciocuri sinistre de hârtie înnegrită
își înfoaie penele
înălțând spre ceruri
țipete ascunse în limbă de stâncă
măcinată de ploile reci
ca niște adâncuri
ce îmi îngroapă numele
departe în valurile surpate

joi, 15 iunie 2017

Mitul lui Sisif


Aud o poveste pe care vântul mi-o deșiră
printre frunzele pictate.
Freamătul mi-o absoarbe
și mi-o cântă.

Ascund între nori o gură iubită,
să ne sfârșim întru întâiul sărut.
Cu mâna ta încui în mine cerului,
cu degetele de oţel zic stelelor să tacă,
să tacă, să tacă...
Îmi treci sărutul în spuma mărilor învolburate,
și gura mea ți-l duce peste ape.
Mitul lui Sisif se împlinea în gura noastră:
Iată, s-a creat Iubirea!
se tot uimește bătrânul obosit.
Pârâiele revarsă în
cântece sublime, se întorc la ceruri,
descuind lacăt spre adânc.
Ne căutăm copilăria zgâriată
în suflet prin codrii pustiiți.
Străine!
Ascultă!
Aud o poveste pe care o înșir
și o deșir şi iar o-`nŞir,
în miez de noapte ți-o șoptesc
sfârșită, în murmur de izvoare,
când tu nu-mi ești aproape
și Umbra sparge Timpul...

Cântec etern



În clipa asta ceasu`-mi
La tine-n frunte s-a mutat
și-ţi ticăie secundele deșarte,
tăcerea mea prea mult te-a așteptat.


Cu palmele de jar aș arde pragul
ce ți-a-nsemnat în ochi uitarea
și numai ție ți-aș cânta de dragul
a tot ce ne cânta odată marea...

Privește-mă în ochiul de mărgean
nu-întoarce iar privirea
coboară de pe soclu-ți marmorean
să-ți pot picta pe frunze Nemurirea.

Sunt eu, pierduta de demult.
găsită-n visul de smarald.
Sunt eu. și pasul ți-l ascult
când mă petreci al înserării prag.

Dar mă agăț,  acum, Etern,
cu umbrele ce vor să te-alinte,
pe chipul tău de zeu m-aștern
ca ploaia nesfârșită în cuvinte.

duminică, 11 iunie 2017

Femeia din oglindă

De ieri, obrazul meu a înflorit în nufăr galben.
Inima a început să muște nesățios din trupul cerului.
Sufletul se va trezi încorsetat în așteptare.

Femeia din oglindă îmi zâmbește prin
chiparoșii de sub frunte.

Ochii ei sunt oglinzile mele.Imaginile se bifurcă.
Viața se scaldă în apa ochiului, netezindu-și formele.
Noaptea mi se zbate în ochiul stâng, fulgerând.
Vreau să împac lumea toată pentru o eternitate.
Îmi trec peste obraz acele anotimpuri din răscruce.

Gândul...

Doar gândul a mai rămas pe marginea din mine.
Astup urechile cu degetele îndoliate.
Vântul îmi smulge mantia albastră.
Femeia din oglindă îmi face semne să m-acopăr...
Ascult docilă umilința și nimicul...

un loc plăcut

nu se uită niciodată șoapta
metalului rece
mă smulge
şi alunec armonios
pe firul de sânge
zăpada înfierbântată uneori așteaptă
o noapte nebună încuiată dincolo
de ziduri mă îmbracă și
mă taie în linii adânci
peste pădurile de fluturi
topindu-mă în semne de întrebare
ca să îmi facă locul mai plăcut

luni, 5 iunie 2017

predicţii-o poezie nouă



lipește-ţi ochii de inima mea zic
şi coboară grăbit
în acest veac albastru
al Luminii lasă-mă
să îţi vorbesc iară
ca dintr-un imens
templu al uitării
lasă-mă să te ating
ca pe un ochi crescut
pe fruntea mea
ca pe un surâs
cu dalta din piatră des
prins capcanelor le voi face năvoade
pentru că va veni după noi Timpul acela
bătut în piroane şi noi
urma cuielor suspinând
o vom atinge cu mâinile murdare
crăpate pline cu flori galbene şi albe

duminică, 4 iunie 2017



Carpe Diem!

I see everything so clear
Here in grass mowed over
My tender steps fill time
like an fountain of deep darkness
Hear Stars emanates from roots
Gushing from the pale cheek
The Moon my steps free vote passes
Without chains through
Enchanted Forest soon
subjecting
death and
Then I burn the words thousands of shards
Sparking the churches with winged fingers touch you
Knights are heads of Steel
Will unveil the helmets
And the clay banks
Desferecate will quiver
Bringing us meals
Trees of quiet blue: Carpe Diem, souls! I'll scream
Here in dislodging of bones

Trăiește clipa!

Văd totul atât de clar 

Aici, în iarba cosită
Pașii mei buni îți umple timpul 
Ca o fântână de întuneric adânc 
Ascultați stelele emană din rădăcini 
Se mișcă din obrazul palid 
Luna mea trece pasul meu liber 
Fără lanțuri prin 
Pădurea fermecată 
supunând 
Moarte și
 Atunci ard mii de cioburi 
Bătălia bisericilor cu degete înaripate vă atinge
 Cavaleri cu capete de oțel 
Va dezvălui căștile 
Și băncile de lut
 Desferecate se vor trezi 
Adu-ne mese 
Copaci de albastru liniștit: Carpe Diem, suflete! 
 Vreau să țip 
Aici, în dislocarea oaselor

come on

Dorina Neculce Obedeya
Come on, come on!
.
I am an object,, okay
Boxed
No one touches me
The darkness leaves
I was born turned upside down
With Deep veins
Surely in sunset
Ice man I tear the retina
Throw me in the side:
Come on, I say,
In my world blue
Famous mooing hellhounds rises
Literati drinking chill coffee
Playing fate
As the small:
Broken, and say, come, come,
In my world of song
Sparks and swarming
Cemeteries are
In the thread of life
Knitting Illusions.

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor ...