marți, 25 octombrie 2011

sunt tot EU

astăzi am fost la fiica mea, la școală. e în clasa a 5-a și am vorbit cu dirigintele care e și profesor de limba română. m-am îmbrăcat stil clasic. un pardesiu ceva mai scurt din stofă extrem de fină de culoare gri , o fustă până pe genunchi, o bluză de tricot neagră care are gulerul ca o așarfă stil cravată alb-negru. mi-am pus cei mai fini ciorapi pe care îi păstrez de la prima mea lansare de carte, de prin 2009, cu ghete scurte(ca să mi se vadă ciorapii foarte scumpi) și m-am rujat discret cu un roșu carmin. cam boconesc pe holurile școlii. mulți copii se opresc din alergat și își șoptesc discret unii altora:-ce drăguță-i...
poate îmi pare bine.
nu știu.
dar mă gândesc: aha, sunt tot eu. nu arunc flăcări pe nas, nu mi-a crescut un ochi în frunte nu mi s-a înfierat cuvântul nesimțită, impertinentă și încă nu am făcut copiii să mă urască. deci e bine...e foarte bine.

și totuși...

ca și învățătoare, o singură dată am avut parte de o întâmplare nu prea plăcută.eram pe străzile Iașului cu fiica mea, care avea pe atunci vreo 2 ani și doi bâieți,puțin euforici, de vreo 18 ani, m-au oprit și m-au întrebat dacă îi mai recunosc. nu îi recunoșteam. îmi fuseseră elevi, nu tocmai buni la învățătură...probabil i-am mai urecheat. mi-au zis: -acum noi ce să-ți facem? unul din ei a zis:-las-o, nu vezi că-i măritată...și a atăta spre fiica mea, dar celălalt a replicat:-și ce, nu putea face și ea un copil cu cineva...apoi m-a întrebat la per*tu:-așa-i, ești măritată? ți-am zis că o să ne mai întâlnim...oricum am mai învățat câte ceva de la tine. acum te las să pleci...dar nu știu dacă te mai las și-a doua oară...poate o să fie noapte, și..cine știe...au râs golănește, fâcând cu ochiul. au plecat sprijinindu-se unul de celălalt...nu a fost tocmai plăcută ziua aceea pentru mine.
totuși au fost copiii pe care eu i-am stâns, cu ani în urmă, la piept.
e destul de grea și nedreaptă viața de învățător.

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...