SIGNA VETERA ( UMRE VECHI)-dialog cu Rameel

Pe dealul morţii, pământul scrumă urme

stare I



calc apăsat peste corăbii eșuate îți desenez cu
raze despletite chipul de astru al zeului păgân centaurii
regatul blestemat irozii din pretoriu și...undeva foarte departe
e marea dans zbuciumat în
care îți culc puzderia de umbre răsucite
peste mormânt fac multe cruci din aripi translucide
îți modelez frânturile de tâmplă și amintiri cu ochiul încă viu.
-auzi, Nathanael?
bat iarăși toacele pe dealul morții pământul scurmă urme și se dosește în puncte înnegrite. cerul strănută tușește ftizic. aruncă ghemotoacele de scame și nu mai are strălucire. se pleacă peste noi o ceată răzvrătită de îngeri zdrențuiți cu penele albite-n sânge cântă, cântă înghenunchind și clipele albastre și zborul glasului de plumb. noi căutăm toiagul să ardem păcatul ancestral sau să ne îndrepteze spatele încărcat de multele fantasme încolțite.
deschide cerul baierele toate și plouă până în adânc de iriși aripile ni se răsfiră. cuprindem universul în fâlfâit angelic peste zare ne topim.
primește-mă în stratul tău de ceară. lanul de in se zbuciumă într-o poveste neadormită peste zare noi luminăm ca niște candele aprinse în ritm de pleoape
tremurând.
(de Dorina Neculce)

Paşii noştri umblă
Încă sub timp
Sub cruda luui domnie
Cu memorii mistuinde
Toamna aducerii aminte

Frunzele plopilor
Iubiţi de poetul
Sunt aşternute-n căile
Ce oarecând duceau
În patria maternă
Leagăn dimineţii

Acum plângi!

Lutul s-a urâţit
Şi-a stricat conţinutul
Pacea lui e mincinoasă
Întuneric şi blasfemii
Graiuri ucigaşe

(de Rameel)





stare II


 
pe cărările bătătorite nu poți culege
parfumul florilor de mai
liliacul și-s strâns demult petala și
tu stai cu ureachile lipite de o lespede
tocită îți coși buzele cu firele de plumb ca
sângele să-ți cânte în surdină a rugă sau
a bocete icnite în coastele ciobite de o spadă

primești pe umeri urmele de zbor și
pasărea cu cioc de fiară își zdrelește-n
stânca părăsită trupul spre a renaște în
amurg

sunt legi și e o lege prin care pașii se
desprind și urma lor mai udă
când și când mormântul nu mi-l privi, nathanael eu
pot și singură să îmi trag piatra peste piept
îmi trec mulțimile râzând dar spune vorba din
văzduh culeasă:
-nu-mi apăsa piciorul peste țeastă, preamândre călător,
în cimitir, eu sunt acasă,
tu-mi ești un simplu trecător.” și ai cuprins în mâini pământul ce strigă
să mă păstrezi în rondul florilor de dimineață
să mă mai răscolești din când în când
voi prinde iarăși viață
(de Dorina Neculce)

Miazănoapte suflă asurzitor
Peste chipuri şubrezite
Cu duhu-i de cerere de seamă

Între tăriile înalte
Şi ţărânele adânci
Se înteţeşte amorţeala

Iată cadavre dezgolite
De zdrenţe mincinoase
Uită-te cât sunt de hâde
Cât sunt de mute

Unde sunt acum mesenii
Cu gâtlejurile lor ?

Tu nu întorce privirea-njos
Nimic nu e acolo
Iar eu nici nu am fost
(de Rameel)


stare III






pământ şi cer nouri şi gând apasă.
eu mă petrec ameţitor prin aburul
împrăştiat de iele în
dansul lor de
preschimbate
simt buze de nebuni pe tâmplă şi
degetele îmi îndeasă-n trup
fiori de gheaţă.
…
de nu mi s-ar topi apusul aş mai
avea o tâmplă şi poate aș fi alături de mulţimile
dezlănţuite
strigând
cu mâinile ridicate. am și bate
zidul. îl străpung. trec fără urmă. am mâinile însângerate.
scriu psalmii ce mi-i dictează
vântul şi amprentez trecutul meu pe
razele sticloase mă legăn aşteptând
un semn
un vis
un nor purtat pe umeri de attila
mă va desprinde iar din pânza mea
mucegăită şi voi trăi
pe margini de cuvinte
încătuşată în catifeaua roşie greoaie, dar pe alocuri
ciuruită de colți fămânzi.
(de Dorina Neculce)

Singură clipa
Împărăţeşte peste
Durere şi plăceri
Încredinţări ori tăgadă

Dar în susur
Lin şi dulce
Larma încetează
Neguri se risipesc

Rămâne doar
Fie fără regrete
Singură clipa
(de Rameel)