lozinci@o altă patrie

crăiasă ascunsă, în caleașca ta de foc,
împarți nepăsătoare zâmbete și flori trecătărilor sculptați în zidurile pietrei

mă atingi cu zâmbet stins
în creștetul capului,
iau un surâs abandonat, cu grijă
să mi-l așez pe buze

la Zoo un el decapitat
a îndrăznit
să își dreseze papagalii.
intrăm ca
la paradă,
doi câte doi...hipnotic.

copiii noștri cântă prea solemn:
-podul de piatră „s-a dărâmat”,
vom face altul...și altul...iarăși altul...
vocea lor se pierde în buzunarele noastre găurite,
prăvălindu-se-n ecouri fără de sfârșit.

pe maidan, aceiași copii aleargă disperați după
mingea iluzorie cu ochii încercănați.

la măcelăria din colț
carnea râde, hohotește paranoic în galantare,
mult sânge pe dușumea
și-n gât un gust amar
de viață sugrumată în azile învechite cu perdele trase.

astănoapte, la poatră mi s-a pripășit
un câine
îmbrăcat în lozinci antiregim.

-nu mai avem carne! scandează glasul înecat
în dosul unor buze unsuroase.

în fundal, parcă lipite de inima albastră a cerului,
două bătrâne își țin tăcute mâinile tremurânde
în care li se odihnesc doi galbeni,
și ele se înfruptă speriate din frumusețea unor constelații.

Andromeda le cuprinde cu brațul,
strângându-le în pumn durerea
ca pe o altă patrie...