joi, 27 octombrie 2011

Împăcare

Trei fulgi de vise, iar, mă ning
În amintire. Un chip atât de drag
Îmi pare zugrăvit pe zidul
Unui colt de mănăstire.
Dar viața trece ușurel,
Cu-aceleași stele reci
Culese pe sub frunte,
Și luciul apei străvezii
Ne așteaptă să urcăm
Pe-aceeași punte.
Toti nuferii se-oglindesc ,
În ploaia lacrimilor
Ce astăzi îi îneacă.
Aștept doar timpul înțelept
prin fața sa îmi treacă.
Iar curcubeul, ca o punte,
Prin noi, lumina-i albă să-și petreacă,
Şi tu să porți doar gândul sidefat,
În locul sabiei din teaca. 

Niciun comentariu:

amnezie poetică

mă închid în ochiul de sticlă trupul mă strigă pe un nume sacadat într-o numărătoare abstractă se face iarăși noapte perdeaua neagră spa...