sâmbătă, 24 iunie 2017

metamorfoze





cu picături metalice
morfina se prelinge
în vene cu un
scârțâit secular
furioși trecem o dată și
încă o dată prin fiori de cianură
cu ochii ațintiți peste câmpuri
Dumnezeu ne dă indicii foarte vagi:
un bordei părăsit în care se răstoarnă vinul
o fărâmă de pâine cu gust de amnar
un sat complet
acoperit de ierburi tăioase genunchi înfierbântați oase
tivite cu fire de sânge un cer găurit și
noi-oameni de hârtie atent decupați din ziare scandaloase
cu vorbe ușoare despre referendum
vot sau votanți ne simțim foarte liberi
în cușca de fier
mai roade rugina
zbiară iubirile noastre-nedespărțite  iubiri-un alt bărbat
îmi mână norii spre tine și
eu-de parcă-s alta încremenită în valuri de timp
așteptam  pieptul tău
piatră de vânt decojită
să intru odată și să
să prefac
privirile astea de pasăre imperfectă să îți alunge fricile
în matcă ies oameni întruna și intră în alții
pustiind spații
prefăcându-se în alții 

cu frunțile aprinse

Şi tac

va fi secetă cruntă în aşternuturi
o seceta cu cămăşile negre înflorate
trestii aplecate s-or adăposti în
florile galbene fără de ceruri
îmi vor acoperi paşii în colbul
unui drum bătătorit cu sânge
deschideţi-mi poarta
gândului să mă plâng
cu lacrimi de toamne tăcute
mestecate în amurguri
neînfricatele mele toamne plăpânde
amare viu colorate cu sânul
prea plin-picături de jad-
aruncate în ultima zăpadă treptat
treptat în mine se mai sting urme de lumini
semnale imprecise ale unui far uitat
la margine de timp
fii bun tu cel de nicăieri fii bun
ca o gură fierbinte
deschisă în lutul alb
ca un pescăruş ce o să
îmbătrânească feţe neobosite
aprinse pe o faleză pustie şi
tac şi tac până
mă umplu fără tăgadă cu lacrimi
icoane vorbitoare şi jumătăţile de gând

La Început


au fost DOAR
aripile flămânde
cutremurate
asupra trupului
strălucind în stele 
tăiate adânc din trupul unui munte
fără cer se auzea răgetul unei alt fel de zile.
 
așezată anume în genunchi 
fetița cea mică a nopții
aduna împrejur trandafiri
întunecaţi cu ochii bolnavi
în patul suferind 
lăcrima bunica nimănui
nu îi mai păsa de scâncetul acela
omul din zid
nu mai cerea îngăduință
pentru încă un supliciu
la margine gropii
groparii ascuțeau lopețile
mușcând din chipul fraged al lunii
degetele lor încă purtau stigmatul de piatră
şi eu îmi aduc aminte că ar fi trebuit
să mai surâd candid
înflorind
deasupra cerului
o altă boltă
încăpătoare şi
mult mai înaltă

Ce-i pasă lumii?


Ce-i pasă lumii dacă mor?
Şi dacă mai trăiesc, ce-i pasă?
Ce-ți pasă Ție dacă mai plutește-un nor?
Şi dacă rănile mai dor,
Ce-ți pasă?

În lume sunt un spectator
(un trist spectacol la fereastră)
Dar uneori devin actor
În viața nemiloasă.

Cuvinte calde-mi mângâie obrazul,
Priviri de spini îmi biciuie grumazul.
Nu mă mai mir de legea lor.
Sunt spectator/și
Uneori, devin actor,

să te mai caut?



îmi vor pune înapoia ochilor taine
îngeri arhangheli metalici
poleiți cu aur
bolțile înaltelor biserici
se vor apleca-statui putrezite-n lemn-
tu dară
du-te
şi deschide câmpul
mireasă să îi fiu
alergând peste cețuri
voi trece puntea
chiar trupul meu îl
voi da zălog florii
flori peste zori
-domnițe încuiate în rădăcini-

tărie a mea
înfierbântată
mai înaltă decât iarba
mai aprinsă decât apusul
mai verde decât pământul
-Întreg-
să te mai caut?
-albastrul meu/Etern-

duminică, 18 iunie 2017

murmurul viorii


mâinile mele au amorțit
pe arcușul viorii
las murmur de stol
în drumul rătăcirii chiar
glezna mi se frânge
a strigăt înăbușit pe
țărmul mărilor pustii și numai
pescărușii culeg boabele dimineții cu
ciocuri sinistre de hârtie înnegrită
își înfoaie penele
înălțând spre ceruri
țipete ascunse în limbă de stâncă
măcinată de ploile reci
ca niște adâncuri
ce îmi îngroapă numele
departe în valurile surpate

metamorfoze

cu picături metalice morfina se prelinge în vene cu un scârțâit secular furioși trecem o dată și încă o dată prin fiori de cian...