joi, 27 octombrie 2011

Se țese lumea



Păsări uitate zboară prin nepătrunsul zărilor strecurând lumina.
Negrul e chiar culoarea viselor conturate în albul nopților,
În sufletul inimilor a mai rămas doar o bucată de trup
Fără de formă.  Amestecă bine.
Pasărea se zbate. Sângele e aspru,
Vâscos,  potolind setea corbilor.

Aud strigăte.

E talpa frământându-ne lutul.
Cânepa e încă în apa tulburată.
Mama o să pregătească fusul.

Pânza lumii e albă ca inima, ca sufletul.
Mă înfășor în ea.
Frica se înfășoară într-o altă frică,
Apa miroase a viață.
Gust pânza sărată.
Sângele se tulbură, se scaldă, Se învârte.
Lutul vorbește ca mine, ca noaptea,
ca inima, ca sufletele...


Niciun comentariu:

Tot întrebându-mă

Înfiptă într-o nerăbdare de demult aștept cu tălpile de foc- e ca şi cum aș avea un bandaj în jurul capului amor...