și nu am vreme să mă plâng

când îmi strângi împrejurul trupului
aripile scuip o puzderie de fluturi
ooooo frumoșii mei fluturi cu picioare smălțuite
cu antenele sugrumate scrâșnind între
dinții de oțel
în gurile parșive
putrezite la poarta cimitirelor își fac și astăzi cuib
smocuri de iederă otrăvită încercând să îmi
roadă genunchii precum își înfingea colții pantoful
de sârmă în carnea piciorului nepotrivit

amenințătorul meu picior de felină
ce îmi presară urmele deșarte peste timp
sfârâind apocaliptic îmi vinde
pe tarabă în piața sclavelor
venele înfășurate în cerșafuri ude

și nu am vreme să mă plâng doar mă pitesc
în ramă tabloului cu ochii limpezi îți desenez
șotronul te îndemn să-mi sari alături
ocolind nimicul și sticla pisată
îndelung