miercuri, 19 octombrie 2011

surâsul meu gothic

din scoarța copacului bâtrân ieșeau stafii cu gust sărat pe degete și verbele sluțite. pe limba otrăvită puteam vorbi și eu. nu-mi era greu :amestecam puțină smoală cu trei sau patru stropi de boală și frământam în incisivii ascuțiți simbolul de vultur fără gheare.

-hei, omule, stăine, nălucă zămislită în toiul nopții,

ce stai. ținându-mi calea deznădejdii, pe umărul cernit al sorții?


iar morții tăi sunt liberi și se preumblă prin orașe, pe dosnice străduțe au început o vânătoare de șoareci aripați...armate solitare de stafii, și de mumii/soldați.
hmmmmmm! îți și miroase a pradă? simți nările cum freamătă ca o pădure răzvrătită oooo,stai în banca ta, amice. șterge-ți albeața de pe ochi și pleoapa adormită,

te crezi nemuritor...ai nările deschise. adulmecă o moarte...e mai de soi.
măcar ea te-așteaptă cu brațe îndârjite și vorbe de apoi.

coboară-te în forță. cămașa te așteaptă.
nu-mi dărâma toți stâlpii de la poartă.
e noapte. întuneric?păianjenul pe sânu-mi drept își face cruce...și pânza mea de statuetă prăfuită îmi aduce,

din sânul stâng voi slobozi macabre incantații să îți răsune în imperii, capele somptuoase, sanctuare...am aripa ușoară /dar pesmene

armura-ți ruginită începe să mă doară.


nici nu te mai zăream prin fum. aseară,
ascultă!
(vreau să-ți mai dau o șansă, pe cea de-a doua oară...)
ia sabia și duelează-te cu mine,
ei, da, nu te-ngriji, îți șade bine...
nu, astăzi, nu...
mai stai pe pace...
așteaptă până mâine.da. mâine,
și-o fi care pe care...
m-am săturat de tine.

Niciun comentariu:

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...