peregrin

mă țin lipită de buza cerului,
ca un timbru imaginat
pe fața timpului
îndemn inima la pas.

mă pierd printre ruine
las loc fluturelui împietrit
să mă locuiască și
să îmi hrănească zorii
cu fărâme purpurii
în ceasul cu limba otrăvită
moare secunda şi reînviază
dar venele noastre se deschid în
corul pruncilor de curcubeu
ne îmbată vrerea arsă
în strălucirea acestei zilei
amestecată cu pulberea de gânduri