între da și nu

 e cale de o noapte cu
ochii înfipţi în obrazul cerului scânteind ca
apa oglinzilor topite în şoapte.

între nu şi da e vreme de o zi ascuţită cu
aripile pâlpâinde în palmele aspre
ale frunzelor crude
tăblia de veacuri aprinde rădăcini

muşchii spongioși ai minciunii se-ntind
se-ntind peste vorbe pogorâte și sacre
un alt Moise de peste veac
va sfărâma cu braţu-i puternic
lutul încrustat în trupul de şarpe
va creşte câte un templu
cu mâinile/turle întinse a rugă până la cer
stabilopozi vor roade rugina din gâturi şi vorbe
deşirate/ mărgele fade născute în firul nisipurilor
or să cadă peste măştile întunericului şi faţa de lumină
va stăluci cu privirea-i semeață
de imnuri și semne înalte.

între da sau nu e o plimbare cu ochii în pământul
care nu va înceta să rodească aceleași
trupuri şi fapte.