vineri, 7 octombrie 2011

știi, jeremiah?

pe mormântul străbunilor mei sunt
întoarsă
cu fața îngropată în țărână
mi se prelinge frica și sorb mântuirea cu
venele dezlegate mă
umplu de biruință

-știi, jeremiah? acum îți pot spune că eu
am cules copacii în palme și am aprins cu privirile
norii de ceață și umbrele din gând. sunt o
diletantă a tărâmului de fier,
sunt propria mea gardă și
îmi plimb dimineața
întunericul în cupe de cristal sădesc arginții lui iuda
pentru o altă vindere de neam...

în piept și-au făcut cuib vulturi cu aripi imense și scorțoase
îmi străbat gropile-n lung și în lat într-o
imprevizibilă zbatere
o să-mi auzi privirile rănite pe când
am să ies neterminată din gura șarpelui
ca un tunet de primăvară timpurie
voi despica cu sulița crescută-n frunte
toate florile din coastă or
să-ți înghită surâsul și ai să îmi miroși a inimă uscată,
chiar a răstignire.

-eu, jeremiah, sunt mâna ta cea dreaptă
crescută-n scut și încă mă mai poți ucide cu o simplă
mângâiere
voi converti bărbații la
o altă religie gravată pe
cei 30 de arginți...

2 comentarii:

Thoma Driza spunea...

Versuri fermecatoare de o rara luciditate!

misionara spunea...

multumesc mult de vizita, dle Thoma

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...