Dialog III-SELENA(Dorina Neculce & Ramiel)

Dialog III(Dorina Neculce&Ramiel)
SELENA

Starea I

eram unul dintre copiii albi de dincoace
de ferestre
vedeam totul prin vitraliile aprinse în flacăra lumânărilor
sprijinite pe umerii goi ai îngerilor cu pene adevărate
cusute între aripi
tu mă-ndemnai să vin cu praf de lună
în lumina de afară sufla un polen de aur
peste zare
am rătăcit o veșnicie
lumânările s-au stins
corul a amuțit
bătrânele își ghiceau în bobi în mijocul bisericii se cântau balade triste care ne petreceau pașii
în mijlocul luminii
erai tu
cu un nimb apărut instantaneu pe fruntea îmbătrânită privirile ni s-au ajuns și cred că
au mers o vreme împreună
piciorul stâng a început să-mi șchioapăteze cadențat
ca într-o muzică de paradă
îți dictam cum să respiri
să nu te observe cei din jur
pe când îți treci mâna prin coastele mele
și-mi răscolești în suflet cu jumătăți de gând
culese în genunchii de dincoace de timp
(Dorina Neculce)


Îmi aduc aminte
De sfărâmatele zăvoare
Ale porţilor durerii
De fericitul ceas al razelor de lumină pură
Căzânde pe creştete de ceară
Şi frumuseţea formelor de lut

Dar şirul priveliştilor
Goneşte timpul în clipe fine
Şi riduri grele peste frunţi
Cu recitale care-arată
Puterea neştiinţei
Şi-nţelepciunea neputinţei
(Ramiel)


Starea a II-a


cortina s-a îndepărtat
lăsând iluzii peste pleoapele de plumb
răcoarea sacră invada
capela se arăta și se pierdea
în licărit de raze
citeam psalmii lui David
și mă credeam nebună
peste pașii de naidă

cine mai toarnă astăzi
ortava în pocale
împodobite în imagini legendare
îmi văd argintul viu
cum mi-se-aprinde
pe sub pielea îngălbenită
și-am devenit o torță
luminândă zădărniciilor deșarte
(Dorina Neculce)

Vino dar
Sub palidul chip
Vino să-i vezi
Cerescul zâmbet

Îi vom auzi cântul
Privighetorile serii târzii
Glăsuit de poeţii

Să-i cerem
Mângâierea sărutul
În adierile reci şi sublime
Către dimineţi

Ea singură este
Peste noapte
Suverana inimilor sfărâmate
Selena

Sub ea se zdrobesc
Obezile suspinelor
Şi lanţurile plânse
Ale îngrozirii


Puls al vieţii
(Ramiel)

Starea a III-a

e sărbătoarea noastră
auzi
alăutele plâng
ne cheamă zeii păgâni să ne
stoarcă iar inimile în pocale de argint
se scurg trupurile noastre
prin crăpăturile pământului
mai pot zări
nemărginitul
când mă aşezi în cele patru ramuri
mă-nveşmântez
cu frunze autiste
mă înfrupt şi luna îşi deschide gura
până la capătul viselor neterminate
putem privi
crucea din cruce mimează un respiro
şi ne atinge degetele umezite
....................................................
cortina cade
în aplauze de trupuri măcinate
(Dorina Neculce)


Iară şi iară se face târziu
Târziu şi devreme

Beţia profunzimilor îşi află capăt
Sub ultimul cuvânt
Al Luceafărului Zorilor
Iar făptura-şi prinde
Din nou chip


Clopote de sărbătoare
Crapă-n orizontul nou
Înaltul de adâncul
Ne cheamă şi ne îmbie
La Chipul cel din veci

Dar iar e târziu
Iar e devreme
(Ramiel)

CONTRARIA (Dialog II)-Dialog - Dorina Neculce şi Rameel

CONTRARIA (Dialog II)Postat de RAMIEL în Iunie 7, 2011 la 1:00am Trimitere mesaj Vezi blogul lui RAMIEL Dialog - Dorina Neculce şi Rameel


Starea I

Șah pe tabla vieții
cerul s-a decolorat
la asfințit
i-a crescut o altă inimă
aud scâncetul ploii înfundat
în catifeaua veche albastră
din pieptul vânjos cad picături cu sunet metalic
pic și pic neîncetat descântec
se lasă marea necuprinsă peste cortina roșie
ca un trup însângerat
din care ai putea să muști cu sângele prelins
dar se înfing colții în țesta orașului de plumb
desenat
deasupra patului
trag cu coada ochiului
uite a mai căzut un dinte zornăind în burta femeii de argint
s-a mai desprins o geană de pe obrazul vântului turbat
culeg petale de trandafir nobil putrezit
și stau și număr
și număr și stau
dar nu mai trece nimeni
în insula himerelor îmi scald picioarele
în apa năclăită de sudoare
pot ghici
trâmbițez din glas de înger
zâmbesc lung și mut patrioților
le-mpart table de șah cu pioni nebuni regi și regine
mă las în mâna lor moale ca o plastilină remodelabilă
da chiar mă puteți muta
când obosesc zic pas
și am să stau o tură
(Dorina Ciocan)

Cu trâmbiţe măreţe
Cortinele albastre
Grele
Coborând au amorţit
Cine a ucis Soarele?
Sângele din asfinţit blestemă
Asurzitor argintul ploilor
Se înteţeşte
Fecioara vătămată
Noaptea
Sfădeşte iepele morţii
Gata să muşte în colţi de fier
Dar află pace

Acum îi este vremea
(Ramiel)


Starea a II-a

…şi se înfricoșează de oamenii
fără de poeme în dreptul inimii…
pe când eu doar
mi-ascund iubirile furate
să trag din ele
ca din nişte pipe veşnic umplute
cu fluturi vii
mi-acoperi gura
şi tac
şi taci
doar paşii ascuţiţi sincron
respiră dureros sub caldarâm
desoperim triunghiul desenat
pe o margine de timp
faci semn
şi-mi pregătesc ghenunchii
pentru o ultimă plecare
(Dorina Ciocan)

Întoarce chipul dinspre
Stricăciunile zădărniciei

Mai fă un pas
În preamărirea vieţii

Iată Eternitatea !

Rosteşte-şi Numele
În şoapte
Cu dulcele vers
Al inimii vii
Din margine de timp

Perpetuu
(Ramiel)


Starea a III-a

Dar mă petrec
în pas de nimfă
și mă cobori
pe trepte de nisip
în catedrala sacră
să scriem pe tavanul iluzoriu
o altă mahabharata
metiselor pierdute
printre rânduri
avem grămezi de timp
dosite în unghere
stau crucifixele de piatră corodată
și îngerii topiți
în cenușiul umbrelor.


pe cei căzuți
îi-om converti stingându-le
buzele arse
cu apa Iordanului din noi
heruvimul o să le șteargă pieptul
să poată degusta eternul și-mpăcarea
pe când cu glas de sărbătoare
noi le rostim
aceeași rugă de Te Deum
la căpătâiul gropii
ce luminează-n chip de torță.
(Dorina Ciocan)


Inima regelui Stăsăcadă
Încoronată cu spinii urgiilor
Loveşte în racla sluţită
De strigătele cele de din afară
Ale celor ce-au fost

Veniţi fiii rănii celei vechi!
Veniţi şi plângeţi laolaltă
Zdrobirile noului astru
Ce acum încă se află
La răsărit
(Ramiel)

Sursa imagini, Deviantart.