sâmbătă, 28 octombrie 2017

ars poetica


ars poetica

mi se îngăduie să trec
prin râuri de iluzii
,,născut, iar nu făcut,,
captiv pe un tărâm
al marilor înfrângeri
mi se permit uitările
în oase sugrumând tăceri
și acest miracol
supranumit Poezia
încă îmi ridică pleoapa
în care nu
ar mai încape
Nimeni
înaintează sufletu-mi
cu mâinile legate
de un perete trans(lucid
trupul meu cald
anume
jertfă
atârnând

erotică


în mine se odihnesc fluturii fierbinți
mă întind pe feliile de pâine comunistă
şi eu nu ripostez alunec de-a dreapta
de-a stânga inimii ca o pendulă atârnată
între cele două lumi
,,sunt doar o fabrică
de sânge,, le strig: sunt
doar o fabrică
de oase pustiită
părăsită dezmembrată
tăiată şi vândută
bucată cu bucată
amintire prăfuită
a unui vechi regim
îmi rup şi acum trecătorii
trupul pe ascuns
sub ruine mă
împart până la
ultimul cuvânt
îmbrăcat în sârmă
cenușă
şi scrum


joi, 12 octombrie 2017

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă
trecem printre linii ascuțite în semne literare
trecem peste un pământ de fluturi congelați
tropăim cerându-ne drepturi
până când le vom recunoaște chiar unora
mersul de pitici în paşi de vals
cu buzele lor țuguiate sorbind din aburii infatuării
nopţile mele vor fi mai albe iar ploaia o să îmi răstoarne
şuvoaiele în valuri şi o să încerc
la comanda minții să scriu aceleași
poeme fade tunse de ochii șarpelui
vampe cu stil şi le vor numi ,,subţirele,,
pentru că metafora mea nu mai îngraşă păduchii
rămas aproape singur le voi zice cu aroganța
crescută în pâine: acest secol nu mai există
există doar curve cu fese întărite
adulate şi a-probate de trupurile(timpurile) groase ale unor
oameni de rezervă IATĂ ce numesc eu
o lume mai bună o lume în care poate
să încapă şi poetul ascuţindu-și pana
la ușa poeziei

totuși
dincolo
parcă era loc de mai mult
dar nu mai am nimic de reproșat
sistemului acesta mut
acestui veac numit-Îndeajuns
nu îi mai datorez nimic doar
calc peste cioburi şi nostalgii
trec peste aceleași linii şi semne literare
îmi ascut verbul ca pe un creion uitat
găsit întâmplător într-un sertar al lumii mult
prea-prăfuite de șansa
la o viață mai bună
de forma colților rozând
în viermii zădărniciei

joi, 5 octombrie 2017

Lumina nu se stinge



Păcatele se învârtesc în mine,
Ridic mâinile spre cer şi
desenez o cruce a văzduhului.
Înalț un Te Deum
spre zgomotul lumilor mele.

Cântecul se rotește împrejur amețitor,
amenințător, asemenea unei neînaripate
eliberată-n etern.

Trupul mi se clatină în acordurile 
muzicii femeii-pasăre.

Azi, am dezrobit lumea.
Mâine, oamenii vor zâmbi mai mult
și frăția o să renască
pe deasupra mormintelor
acoperite cu flori putrezite.

Ea va strivi somnul negru
ca pe o năpârcă rotunjită
în sângele smuls iar
Oamenii vor merge
într-un singur pas
peste duhuri flămânde
Vor modela o altă viață,
dincolo de întuneric.
Într-o cale ce agoniza voit,
urmând procesul degradării.

Frumusețea seamănă
cu suspinul Lui Iisus
pentru o lume mai bună.

Lumina nu se stinge niciodată...

Sentinţe

mă împiedic în propriul nume ce simplu și drept îmi tremură genunchiul îngrozit înghit gazul metan și fac implozie de flu...