Din punctul lui Nadir

Aș vrea la tine să mă chemi,
Când îmi mai treci prin gânduri,
Cu pas ușor să mă petreci,
Când se adună-n slove reci
aceleași spulberate rânduri.

Cu palmele să mă atingi
Pe fruntea-mi ce s-a îngreunat de stele.
Și dacă-ți stau în calea mult umblată,
În șoapte să mă chemi, alăturea de ele,
Să știu că nu-s pierduta cea uitată...

Să îmi șoptești visarea,
o dată, și-`nc-o dată,
Chiar dacă noaptea
îşi apasă peste noi
perdeaua înrourată...

Pe căi de-abis dac-am umblat,
Cu pasul,
Pe tine doar te-am căutat,
Și uneori,
Din punctul lui Nadir,
Oprit-am pentru tine,
CEASUL...


Și dacă timpul s-a întors
din mers,
Doar pentru tine,
Te mângâiam
cu desuetu-mi vers,
Ca pasul tău,
din labirint,
să se îndrepteze iar,
spre mine...
Să-mi cerni pe
tâmpla obosită
aceleași nopți senine.