duminică, 30 septembrie 2018

prea-lăuntrică




simt cum mâna mi se întinde
peste timp luându-mi locul
de acum
locul meu
încape într-o virgulă
într-un singur punct
m-aş ascunde Doamne
(poate acolo ar fi
aToateStăpânitorul meu)
păsări sătule
vor exploda
în ceruri
mă voi şi ascunde
sub pojghița serii
.................................
și ning peste lacrimi
și ning în cascadele adânci
apăsat și sumbru ning
în și din oglindă
stele și petale reci
sub care
m-aş tot ascunde
Doamne roab/roabă a
paşilor Tăi umbroși.

tânguiri tardive

miros a tăcere înghețată
mă simt chiar urma ei fugară
fandez lumina şi
curbez linia mării
o desenez
cu degetele înmuiate
în râul uitării înot
îmi smulg albatrosul din umăr,
aș vrea să încerc zborul
sihastru pentru ultima oară
de ce nu m-ar crede oamenii pasăre
în clocot?
de ce n-aș fi eu pana lor ușoară
sau frunza uitată pe cărări?
bat cu gheara vlăguită în apa înserării
și vreau la temeliile lumii să mă plâng.

miercuri, 26 septembrie 2018

Poarta Iubirii



din umbra mea s-a desprins
în zbor hodorogit o cucuvea
cu aripa zdrobită de talpa cerului
a curs pe lângă ochiul meu stâng
și s-a oprit pe umărul jumătății
din cealaltă parte au lunecat
ținându-se de aripi, rostogolindu-se
ca să mai scalde veșnicia
în râuri de lapte
harul celorlalți
s-a abătut
deodată
asupra
zborului
promis
și după
s-a închis
poarta iubirii

vineri, 21 septembrie 2018

o altă formă de viaţă


nu
ştiu de când stau
cu genunchii aplecați
la margine de timp pe
culmile tăcerii învălurită în aburii calzi
trandafirii fantomatice împletituri baroce
îmi însemnau zidul pietros cu urmele unei alte vieți
divergente care se (re)crea continuu ca un asalt în forţă
pe un câmp minat al soldățeilor de plumb captivi în sforile însângerate ale păpușilor de ceară
şi pătrundeam anevoie în apa densă a tabloului medieval înrămând culorile şi visul quadridimensional
mi se părea că ţi-am pătruns fără de voie în carne mă plimbam ca pe un imens bulevard iluminat cu felinare alb/albastre
râdeam cu faţa pe jumătate pictată de picioarele fluturilor imenşi
un labirint nuanțat voia să mă (re)cheme pe calea bunilor/în apa mortului adormit/ pe valul oglinzii vieneze/ închisoare de fapte / dar lutul moale vâscos îmi suprima surâsul şi trupul

esti specială şoşoteau ciorile mărunte pândindu-mi urmele sticloase cu vârful aripilor rezemate de marginea lumii
pare-se că şi vedeam capătul culoarului interzis
coboram trepte inegale în suișuri şi coborâșuri lente
aproape mă pierdeam în imensitatea simțirilor tale
dealuri cu fum
dealuri cu fum
dealuri sinistre cu capete umflate
amintindu-mi cum îmi deschideai uşi
când ne plictiseam de oameni şi
alergam de-a lungul luminii fără de țintă
ochiul mă înțepa ca un ac de seringă folosită
infectându-mi gândurile şi bănuiam cum port singurătățile pe umăr
bolnava de singurătate strigau rătăcitorii prin vise
şi-mi întorceau coastele pe dos paralizându-mi trupul
trupul meu ostatic dincolo de malul de cristal
privirile tale jalnice îmi mângâiau tăcerile cu dosul palmelor crestate
şi auzeam clar urletul de sirenă înjunghiată
cum îţi perfora pieile solzoase
oferindu-ţi o altă formă
DE VIAŢĂ

duminică, 16 septembrie 2018

o iau de la capăt



când amestec țărâna cu fulgi de asfințit
mi se usucă straturi de cristale în palme
şi caut ceva uitat demult
ceva care mi se pare că a plecat
pe culmile nesfârșite și nu mai are cale de
întoarcere întotdeauna mă îndrept pe calea tăcerii
într-o ultimă strigare

repet mersul cu capul plecat
ca un robot dezmembrat cu
mișcările ruginite
trebuie să merg mai departe îmi zic trebuie să
scot toate cuiele astea din trunchiul lumii nu
o pot lăsa să sângereze până la sfârșit mă așez pe
lespedea de piatră și chiar mă întreb
ce e acela un sfârșit

trec pe lângă cimitir fluturându-mi mâinile ca un copil
obosit ochii mei lunecă în luncile vesele
și beau apă din pumni de poveste
un început poate fi și-un capăt de dumbravă unde se adună în miez de noapte naiadele în dansurile lor nebune aruncându-și cămășile imaculate pe aripă de vânt.
... mă obsedează ideea asta
și îmi arunc hainele rupte spre ceruri
îmi leg rănile crude şi m-așez pe iarba descântată
ochiul inima spatele oglinda le-amestec pe toate cu roua de stele

wandering

they gave me a baby from the train I did not know him "It's yours," they said and since then I walk every day ftom to  stop hi...