luni, 24 octombrie 2011

nu plânge, calliope!

mă închid în ochiul meu
de sticlă trupul mă strigă
într-o numărătoare aproape
abstractă:
,,-nu plânge, calliope,
nu plânge...
se va face iarăși noapte
în curând perdeaua neagră
va sparge valul și-ți va fi cusută
gura cu firele de plumb,,.
surâsul îngheață
lacrima de jad
se agață de marginile cerului
cu stâlpii lui falși
ce te apasă
oracolul deschide gura
în buza timpul
săpăm noi labirinturi
și iar se face iarnă
o altă iarnă
cu fulgi de fluturi galbeni
răsturnați pe gene.
-nu plânge, calliope...
pământu-i prea rotund...

Niciun comentariu:

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor ...