iubirea noastră devenea cămașă
cu mâneci de aripi și ne priveam prin
pânza de urzică
ferestrele cu gratii rugineau
și eu credeam că mai puteam ieși
doar strecurându-ne în
ropotul de ploaie
deasupra cerului arcuit ca o cupolă
pictată cu sfinții care țineau strâns
lujerii de crini în mâna dreaptă
creștetul nopții se deschidea
pe când îți strecurai privirea
în apa râului de stele
ba chiar putei pătrunde
fără să-mi tulburi picăturile albastre
când tencuiala trupului crăpa
mă reclădeai bunului plac
umplându-mi buzele cu ipsos
și sânii cu florile salcâmului sălbatic
nu mă puteam împotrivi
pentru că gura îmi amorțea
cu firul vieții atârnat de policandru
în ochiul bufniței bolnave
inimile vibrau straniu
mult aplecate
sub sabia mărețului Damocles
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Vara, uneori, când se făcea duminică dimineaţa, tata ne îmbrăca frumos şi ne suia în căruţă ca să ne ducă la bunica de la Mileanca. Era c... -
1.ca o cassandră despletită îmi torc cel din urmă caier aşezată la umbra crucilor lipind poeme îndulcite pe faţa umbrelor de br...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu