iubirea noastră devenea cămașă
cu mâneci de aripi și ne priveam prin
pânza de urzică
ferestrele cu gratii rugineau
și eu credeam că mai puteam ieși
doar strecurându-ne în
ropotul de ploaie
deasupra cerului arcuit ca o cupolă
pictată cu sfinții care țineau strâns
lujerii de crini în mâna dreaptă
creștetul nopții se deschidea
pe când îți strecurai privirea
în apa râului de stele
ba chiar putei pătrunde
fără să-mi tulburi picăturile albastre
când tencuiala trupului crăpa
mă reclădeai bunului plac
umplându-mi buzele cu ipsos
și sânii cu florile salcâmului sălbatic
nu mă puteam împotrivi
pentru că gura îmi amorțea
cu firul vieții atârnat de policandru
în ochiul bufniței bolnave
inimile vibrau straniu
mult aplecate
sub sabia mărețului Damocles
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu