ars poetica

călătorește poezia mea
înspre o altă lume
neștiută în pânza marilor iluzii
nechemată târându-și ofranda
ochii mei cred că doar distanța
de la inimă la trup ne mai desparte
..........................
privesc peste timp
o jumătate de trandafir
îmi acoperă fața
din ce în ce mai neclară ca o oglindă ascunsă-n surdină
poezia mea te însoțește mereu și mereu
într-o lumină nu tocmai întunecată
își croiește calea ca aburul cald
răcorește răsuflarea:
-o amintire pe jumătate neuitată-

...OARE

Oare vei mai veni,

TU, cititorule,

Pe vârfuri de zare,

Flori de pe inima mea

Vei mai culege?

Auzului decopertându-i

Chemarea

La căpătâi,

Ca pe o şedere însingurată,

Sub roua de cântec

-vaier de jale-

Din oasele mele albite

Vei mai rostui?