Îţi fac semn cu mâna dreaptă,
Tu doar ochii să-ţi îndrepţi,
Să-ţi arăt în vârf de ramuri,
poama noastră,
poama coaptă,
a iubirii împlinite,
ca un fruct demult uitat,
în copacul vieţii noastre,
răsărit din rădăcina
gândului senin, curat...
Mâna mea îţi prinde mâna
şi păşim pe-aceleaşi pajişti,
Tu cu pas mai apăsat,
Întrebându-mă , pe cale:
-Cum? Când oare? În ce viaţă
noi credeam că ne-a lăsat,
singuri, rătăcind în zare,
Eu, cu apa vieţii tale,
Tu, cu râul vieţii mele?
Şi de ce iubirea noastră
zboară, zboară printre stele?
Dar ea, liniştit, se scaldă,
răcorindu-se aieve
când în apa cea din mine,
când în marea cea adâncă,
ce pluteşte-n gând la tine.
Şi eram doar eu în mare,
cea albastră, marea ta,
Însă apa cea din mine
şi pe tine te scălda:
Tu erai în gând la mine,
Eu, ca norul cel sihastru,
o cunună de luceferi,
stăjuiam şi viaţa ta.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu