joi, 27 octombrie 2011

simbioză(9)

Îţi fac semn cu mâna dreaptă,
Tu doar ochii să-ţi îndrepţi,
Să-ţi arăt în vârf de ramuri,
poama noastră,
poama coaptă,
a iubirii împlinite,
ca un fruct demult uitat,
în copacul vieţii noastre,
răsărit din rădăcina
gândului senin, curat...

Mâna mea îţi prinde mâna
şi păşim pe-aceleaşi pajişti,
Tu cu pas mai apăsat,
Întrebându-mă , pe cale:
-Cum? Când oare? În ce viaţă
noi credeam că ne-a lăsat,
singuri, rătăcind în zare,
Eu, cu apa vieţii tale,
Tu, cu râul vieţii mele?

Şi de ce iubirea noastră
zboară, zboară printre stele?

Dar ea, liniştit, se scaldă,
răcorindu-se aieve
când în apa cea din mine,
când în marea cea adâncă,
ce pluteşte-n gând la tine.

Şi eram doar eu în mare,
cea albastră, marea ta,
Însă apa cea din mine
şi pe tine te scălda:
Tu erai în gând la mine,
Eu, ca norul cel sihastru,
o cunună de luceferi,
stăjuiam şi viaţa ta.

Niciun comentariu:

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor...