marți, 4 octombrie 2011

trupul meu de țărână se-mprăștie

trupul meu de țărână se-mprăștie-n
văzduh stigându-ți tăcerile,
dragul meu cu buzele pecetluite, ochii mei te caută prin
firidele nopții mi se scurge gustul cărnii în limpezime
de cristal
caut zâmbetul nălucii îmi alunecă pe
gură crestându-mi straturi moi de alge

vin pești cu solzii fremătând să-mi ciugulească golul
din brațe și mă răsfir înaripat
perdea cenușie peste zarea tremurată
încui durerea șoaptelor adânci și-mi las
piciorul șchiopătând cu urmele de
inimi șubrezite
pulsând în calea vieții tale
sunt stare de confuzie-ngropată.

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...