vineri, 21 septembrie 2018

o altă formă de viaţă


nu
ştiu de când stau
cu genunchii aplecați
la margine de timp pe
culmile tăcerii învălurită în aburii calzi
trandafirii fantomatice împletituri baroce
îmi însemnau zidul pietros cu urmele unei alte vieți
divergente care se (re)crea continuu ca un asalt în forţă
pe un câmp minat al soldățeilor de plumb captivi în sforile însângerate ale păpușilor de ceară
şi pătrundeam anevoie în apa densă a tabloului medieval înrămând culorile şi visul quadridimensional
mi se părea că ţi-am pătruns fără de voie în carne mă plimbam ca pe un imens bulevard iluminat cu felinare alb/albastre
râdeam cu faţa pe jumătate pictată de picioarele fluturilor imenşi
un labirint nuanțat voia să mă (re)cheme pe calea bunilor/în apa mortului adormit/ pe valul oglinzii vieneze/ închisoare de fapte / dar lutul moale vâscos îmi suprima surâsul şi trupul

esti specială şoşoteau ciorile mărunte pândindu-mi urmele sticloase cu vârful aripilor rezemate de marginea lumii
pare-se că şi vedeam capătul culoarului interzis
coboram trepte inegale în suișuri şi coborâșuri lente
aproape mă pierdeam în imensitatea simțirilor tale
dealuri cu fum
dealuri cu fum
dealuri sinistre cu capete umflate
amintindu-mi cum îmi deschideai uşi
când ne plictiseam de oameni şi
alergam de-a lungul luminii fără de țintă
ochiul mă înțepa ca un ac de seringă folosită
infectându-mi gândurile şi bănuiam cum port singurătățile pe umăr
bolnava de singurătate strigau rătăcitorii prin vise
şi-mi întorceau coastele pe dos paralizându-mi trupul
trupul meu ostatic dincolo de malul de cristal
privirile tale jalnice îmi mângâiau tăcerile cu dosul palmelor crestate
şi auzeam clar urletul de sirenă înjunghiată
cum îţi perfora pieile solzoase
oferindu-ţi o altă formă
DE VIAŢĂ

duminică, 16 septembrie 2018

o iau de la capăt



când amestec țărâna cu fulgi de asfințit
mi se usucă straturi de cristale în palme
şi caut ceva uitat demult
ceva care mi se pare că a plecat
pe culmile nesfârșite și nu mai are cale de
întoarcere întotdeauna mă îndrept pe calea tăcerii
într-o ultimă strigare

repet mersul cu capul plecat
ca un robot dezmembrat cu
mișcările ruginite
trebuie să merg mai departe îmi zic trebuie să
scot toate cuiele astea din trunchiul lumii nu
o pot lăsa să sângereze până la sfârșit mă așez pe
lespedea de piatră și chiar mă întreb
ce e acela un sfârșit

trec pe lângă cimitir fluturându-mi mâinile ca un copil
obosit ochii mei lunecă în luncile vesele
și beau apă din pumni de poveste
un început poate fi și-un capăt de dumbravă unde se adună în miez de noapte naiadele în dansurile lor nebune aruncându-și cămășile imaculate pe aripă de vânt.
... mă obsedează ideea asta
și îmi arunc hainele rupte spre ceruri
îmi leg rănile crude şi m-așez pe iarba descântată
ochiul inima spatele oglinda le-amestec pe toate cu roua de stele

duminică, 26 august 2018

statui de-o noapte




era singurul băiat de la chimie
care știa atât de bine
a îndoi secunda
până se făcea Timp
îmi plăcea să ies
noaptea nu aveam trup
doar două părți de carne
împărțite cândva
oamenilor de rând și
el făcea din mine un copil
cu obrazul de ceară
,,să văd zicea să văd
dacă o să te mai recunoască
aceia care îți tot spuneau că
ești vulgară și îți întorceau coastele
înspre ei ca pe un drum prăfuit
pe care își duceau sacii în spinare
mai știi tu mai știi insista el,,
ce?
nu-mi răspundea niciodată
doar lăsa liniștea
să își desfacă aripile negre peste noi și
rămâneam tăcuți ca niște statui de-o noapte

luni, 6 august 2018

ma.ternă

degetele tale mamă
neatinse strângând la piept
uitarea mea
degetele tale de granit
înțepenite în somnul hipnotic
mă urmăresc în zare
să-mi frângă tăcerile
în arc de curcubeu
îți calc pe urme
eu-fetița de metal
scârțâind căderilor deșarte
peregrinând cărările
spre nori
apun între cuvinte
(ce poate fi mai personal?)

joi, 26 iulie 2018

într-un cerc sângeriu

judecata e o altă linie
trasată apăsat
peste toate liniile vieţii
de sub care se întind la soare
greieri agasați de ape şi
eu îmi desenez în jurul ochiului
un cerc sângeriu îngroșat de umbre
de aici pleacă întotdeauna Lumina zic
dar îmi închipui că mama
încă mai iese în faţa porţii
strângându-și în trup toate tristețile
ridică uşor stâlpul căzut
e mult de când a plecat
regina nopţii a murit
caii nu îşi mai găsesc locul
în şură s-a adăpostit un stol de lilieci
iar eu încerc din răsputeri
să nu mă risipesc
să mai rămân aici
puţin câte puţin cât
să le curăţ umbra nucului bătrân
să le astup geamurile sparte
să îşi mai aducă aminte oamenii
cum ne iubea pe fiecare
în felul lui singurătatea asta
chioară târâtă de câini scheletici
până la marginile satului

duminică, 1 iulie 2018

Sentinţe


mă împiedic în propriul nume
ce simplu și drept
îmi tremură genunchiul
îngrozit înghit gazul metan
și fac implozie de fluturi
oricine caută un cuvânt
retrăiește în mine
strigă-mă și-mi vei găsi
condamnarea
în palma unui înger

sâmbătă, 16 iunie 2018

inima vibrând


ne potrivim atât de bine ceasurile
încât aud ecoul inimii mele vibrând
înlăuntrul luminii
într-un crescendo moderat:
-tic- tac- tic- tac-TAC
vecinul de la 4 fumează nepăsător
trăgând din zilele bolnave 

din când în când
pe deasupra capului
poposește sabia lui Damocles
şi mai era atât de puțin îmi zic
o oră în plus e totuși
un timp binecuvântat
în care ai putea să faci
piruete cu această primăvară
fără de miresme ascunse
îmbătate de inimi usturătoare
uniformizate după umbra aceluiași trap
intimidaţí de culoarea 

prea roşie a sângelui
ne deplasăm în flanc
lipsiți de copilăreasca bună
-cuviință
pe dunga cerului
plutitoare

vineri, 13 aprilie 2018

prea(lăuntrică

simt cum mâna mi se întinde
peste timp luându-mi locul
de acum
locul meu
încape într-o virgulă
într-un singur punct
m-aş și ascunde Doamne
poate acolo ar fi
aToateStăpânitorul meu

(jind/jinduiesc/ jiduind)
îmi va fi bine zic
păsări sătule
vor exploda
în ceruri
mă voi şi ascunde sub pojghiţa serii
.................................
și ning peste lacrimi
și ning în cascadele adânci
apăsat și sumbru ning
în și din oglindă
stele și petale reci
sub care
m-aş tot ascunde
Doamne roab/roabă a
paşilor Tăi umbroși

roua ochilor mei

iubirea mea se materializează
ca un fluid visător alunecă
acoperindu-ți gândul cu
o mantie mult prea
însetată de stele fumurii

sunt convinsă că exiști de
dincolo de veacuri şi veșnicii
că nu ești doar un vis
ținut foarte strâns între gene
iată ochii mi-au prins rădăcini
îți zic uite roua ochilor mei
o poți lua cândva
poate o să-ți și folosească

marți, 27 martie 2018

PAŞTELE CREŞTIN-O SĂRBĂTOARE ÎMPRUMUTATĂ


(Lucrarea aceasta va fi prezentată in cadrul unui  Simpozion educativ national)

Autor. Epure Dorica, profesor în învăţământul preşcolar la CNS ,,Cetate,,-Deva

            Este cunoscut faptul că românii au fost un popor păgân şi că apostolul care ne-a creştinat pe noi şi care a propovăduit evanghelia pe aceste meleaguri a fost apostolul Andrei. De aceea nu putem vorbi despre o sărbătoare a românilor, ci despre o sărbătoare împrumutată de la evrei.
            Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este una dintre cele mai importante și mai frumoase sărbători ale creștinismului. Ea are darul de a aduce familia împreună şi este încărcată de frumoase obiceiuri tradiționale pe care creștinii le respectă din vremuri îndepărtate, de când au devenit creştini.
            Totuși, sărbătoarea ne şi întristează pentru că Fiul Lui Dumnezeu, Iisus Hristos, trimis aici, pe pământ, ca să ne mântuiască de păcate, este răstignit pe cruce, alături de doi tâlhari, pe Dealul Golgotei.
            Etimologia cuvântului "paști" are la baza cuvântul ebraic "pesach" (protecție sau trecere pe lângă). Pesach a devenit o sărbătoare a poporului iudeu odată cu ieșirea din Egipt, sub conducerea lui Moise (tot de acolo vine și tradiția mielului pascal).
            De atunci, în iudaism, în fiecare an în a 15-a zi a primii luni din calendarul ebraic (Nisan) se celebrează acest eveniment: ieșirea din Egipt.
            Evenimentele legate de Învierea Domnului Iisus au fost în preajma acestei mari sărbători iudaice, iar creștinii, iudei la început, au preluat denumirea de Paști.
            Noi număram anii de la Nașterea Domnului. Deci, Domnul Iisus s-a născut în anul 1. El și-a început activitatea la 30 de ani (adică in anul 30), căci atunci, la iudeii era "majoratul".
            Activitatea Domnului a durat 3 ani si 6 luni.
            De aici, rezulta ca evenimentele Sfintelor Paști au avut loc în anul 33 .
            Lumea de atunci, cea mai mare parte din Europa, o parte și Asia și Africa era între granițele marelui Imperiu Roman, condus de Împăratul de la Roma (în vremea despre care vorbim: Tiberius. Iudeea era o provincie a imperiului roman, unde era delegat direct un guvernator roman, în aceasta perioada, Ponţiu Pilat (sau Pilat din cetatea Pontului). Capitala provinciei Iudeea era Ierusalimul.
            Asad ar, evenimentele pascale s-au desfăsurat si în anul 33, în cetatea Ierusalim și împrejurimi.
            Domnul Iisus a trimis ucenicii să meargă în Ierusalim, unde vor întâlni un om cu un ulcior cu apa. Ucenicii au urmat pe omul recomandat de Domnul Iisus, care le-a pus la dispoziție un foișor, în care au pregătit o masa.
            Joi seara, Domnul Iisus împreună cu cei 12 Apostoli a mers pentru a lua ultima cină împreună cu ei, înainte de Jertfă - Cina cea de Taina.
            În timpul Cinei:
            - Domnul Iisus a instituit Taina Sfintei Împărtășanii: A luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor Săi, zicându-le: Luați, mâncați, Acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. Apoi, a luat paharul l-a binecuvântat şi le-a dat ucenicilor Săi zicându-le Beti dintr-Acesta toți, Acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru voi şi pentru muţti se varsă spre iertarea păcatelor.
            - Domnul Iisus a spus că Iuda (cel ce a întins mana cu el în blid) îl va vinde. Dar, ceilalți nu au înțeles, gândindu-se la cine știe ce vânzare, pentru ca Iuda era cel care purta punga cu bani a grupului de Apostoli. Iuda, însă, a plecat de la Cina și s-a dus la mai-marii proţilor, cărturari si farisei, pentru a-l trăda (vinde) pe Domnul Iisus. El urma să le spună un loc ferit în care să-L prindă pe Iisus şi să arate care din grup este Domnul printr-o sărutare a acestuia pe obraz.
            - Domnul Iisus a vorbit despre chinurile care urma să Le sufere
            - Domnul Iisus i-a spus lui Petru, care susținea că el nu-L va părăsi niciodată, că de trei ori se va lepadă de El înainte de a cănta cocosul.
            Așadar, Paştele nu este o sărbătoare care le-a aparținut românilor dintotdeauna, ci este o sărbătoare ,,împrumutată,, de la iudei, credința noastră fiind acum o credință iudeo-creştină, iar în vremurile de demult am fost zamolxianişti, închinându-ne zeului Zamolxis, căruia îi aduceam jertfe pe altar.
            Paştele iudaic se sărbărtorea încă de la ieşirea evreilor din Egipt, din timpul lui Moise, de aceea se înţelege că a fost sărbătorit şi de Iisus din Nazaret împreună cu cei 12 apostoli ai săi,
            Acest moment este prezentat foarte clar în evanghelia apostolului Ioan.
            Imaginea servirii Paştelui Lui Iisus împreună cu cei 12 apostoli a fost zugrăvită cu deosebită măiestrie de pictorul Leonardo Da Vinci. Pictura lui, celebră şi foarte sugestivă, reprezintă scena biblică a Ultimei Cine a lui Iisus Cristos, așa cum este descrisă ea în Evanghelia după Ioan .
            După Cina cea de Taina, Domnul Iisus, împreună cu Apostolii au ieșit în Gradina Ghetsimani (Gradina cu măslini).
            Acolo, a luat pe 3 dintre Apostolii Săi, pe Sf.Petru, Sf.Ioan și Iacov a lui Zevedeu, cărora le-a spus să privegheze şi să se roage pentru a nu cădea în ispită.
            El mergând mai încolo, a început să se roage: Doamne, de este cu putință, treacă de la Mine paharul Acesta, însă nu cum Eu voiesc, ci facă-se voia Ta.
            Acest lucru ne arată că Domnul Iisus, Dumnezeu, era şi Om, pentru că se temea în faţa patimilor ce aveau să urmeze (paharul acesta), dar în același timp, voința divina era cea care trebuia să ia decizia.
            De trei ori s-a rugat Domnul Iisus si de fiecare data când s-a întors la cei trei pe care îi luase cu El, de fiecare data i-a găsit dormind .
            Era Joi noaptea, destul de târziu.
            A treia oara când S-a rugat, lacrimile i s-au prefăcut în sânge. La sfârșit, a trezit pe Apostoli şi a plecat spre ieșirea din Gradina Ghetsimani dar a fost prins de trupele romane aduse de Iuda Iscarioteanu. Iisus este arestat şi judecat.
            După judecare Iisus a fost răstignit, iar cuvintele Domnului pe Cruce au fost:
            - "Doamne iartă-le lor, că nu stiu ce fac..." (Luca 23,24);
            - În timp ce tâlharul de-a stânga îşi bătea joc de Domnul, cerându-i să se coboare de pe Cruce, tâlharul de-a dreapta l-a certat, recunoscând că ei îşi merită soarta, dar Iisus pătimeste fără nici o vină.
            Atunci, Domnul spune: "Adevarat zic ţie, astăzi vei fi cu Mine in Rai" (Luca 23,43).        Primul om care ajunge în Rai este un tâlhar de-a dreapta Domnului care s-a căit pentru păcatele sale, aşa cum spune şi Biblia că păcatele ne vor fi iertate chiar şi în ceasul al doisprezecelea , dacă ne vom întoarce cu totul la Dumnezeu şi vom cere smeriţi să ne mântuiască.
            Domnul Iisus putea să scape de chinurile Crucii, dar doar prin jertfa Sa, prin patima firii umane, putea să răscumpere păcatul strămoşesc a lui Adam si Eva şi să redea omului posibilitatea intrării în Rai
            - Iisus a dat pe Maica Sa în gruja ucenicului Său Ioan: "Femeie iată Fiul tau, Fiule iată Maica ta" (Ioan 19,26);
            - "Eli, Eli lama sabahtani" (Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit) (Matei 27,48). Ca Om, Domnul Iisus, în durerile enorme ce le suferea, a strigat către Tatal ceresc, dorind să-I mai uşureze chinurile.
            Cei ce au auzit acestea au crezut că il strigă pe Sf. Ilie;
            - "Mi-e sete..." (Ioan 19,28), fapt ce a făcut pe soldaţii care-L păzeau să pune un burete inmuiat în fiere si oţet într-o trestie şi să-I umezeasca buzele. Era o acţiune firească în astfel de cazuri, când durerea era, într-un fel, ameliorată mental prin gustul amar al fierii şi cel al oţetului;
            - "Tata, în mâinile Tale, încredintez Duhul Meu..." (Luca 23,46);
            - "Săvârşitu-s-a" (Ioan 19,30).
            Momentul morţii este momentul izbăvirii noastre.
            Porţile iadului sunt sfărâmate, adică puterea diavolului este învinsa. Omul se va putea bucura din nou de fericirea Raiului, pierdută odata cu păcatul protoăarintilor noştri, Adam şi Eva.
            Biserica, în ziua de Joi seara, săvârşeşte Denia celor 12 Evanghelii.
            Popoarele creştine convertite la creştinism au preluat în formă proprie obiceiuri şi ritualuri din iudaism. Fiesberea şi vopsirea ouălor are legătură cu ouăle găsite de evrei, în timpul robiei din Egipt,  zilnic în mirişte. Găseau aceste ouă de raţe şi de prepeliţe  pe care erau datori să le dea egiptenilor împreună cu norma zilnică. Uneori, le fierbeau şi le mâncau, dar dacă erau prinşi, erau bătuţi şi sângele lor picura pe acele ouă vopsindu-le.
            Exista mai multe legende legate de obiceiul vopsirii oualor şi în cultura romanească.
            Cea mai populară dintre ele spune că Maica Domnului, care venise să-si planga fiul răstignit, a aşezat coşul cu ouă lângă cruce si acestea au fost înroşite de sângele care picura din rănile lui Iisus.
            Alt simbol al Paştelui este Lumina sfântă: În noaptea de Înviere, credincioşii sunt încurajati să meargă la biserică şi să ia lumina.
            Ei trebuie să aducă de acasă o lumânare, pe care o vor aprinde cu cea pe care o scoate părintele din altar.
             Lumina este simbolul central al Învierii. Cele mai multe familii păstrează restul de luminâre ramasă nearsă după slujbă şi o aprind în cursul anului în cazul in care au un mare necaz.
             La sfârşitul slujbei de Înviere, preotul împarte tuturor Sfintele Paşti si îi împărtăşeşte pe cei mici.
            Alt simbol este mielul: În România, toate familiile servesc la masa de Paşte carne de miel preparată sub diverse forme. Fie ca este vorba despre friptură sau drob, cei mici si cei mari se bucură de carnea gustoasă.
            Mielul este simbolul Mântuitorului Iisus, care a fost sacrificat pentru a salva omenirea.
            Tot în ziua de Paste, de această dată dimineata, în zona rurala si nu numai, se pune într-un lighean apă proaspată, un ou roşu dar şi o moneda de argint. Toti membri familiei se spală pe rând cu această apă.
            De asemenea, dacă aceştia îşi dau cu oul roşu pe faţă, persoanele vor fi sănătoase întreg anul. Iar daca îşi vor da pe faţă cu moneda de argint, se crede că vor fi mândri şi curaţi, la fel ca  argintul.
            În alte regiuni, se spune că, în Vinerea Mare este recomandat să te scufunzi în apă rece de trei ori pentru a scăpa de boli tot restul anului.
            În unele regiuni rurale din ţară, de Sărbătoarea Învierii Domnului sunt aprinse pe dealuri focurile de veghe. Sătenii au rolul de a le întreţine astfel încât acestea să ardă întreaga noapte.
            Pe durata nopţii, cei adunaţi in jurul focului obişnuiesc să povestească întamplari din viata lui Iisus Hristos.
            Conform legendelor populare, flăcăii care sar peste acele focuri vor fi feriti de vrăjitoare si de spiritele rele.
            În seara de sâmbătă, adică seara Învierii Lui Iisus Hristos, creştinii merg la biserică ducând mâncarea şi vinul pregătit pentru a fi sfintite. Postul se termina oficial prin consumarea acestor bucate.
             În unele regiuni aceasta tradiţie este vie şi în zilele noastre.
            Se spunea că dacă găinile apucă să mănânce din rămăşiţele acestor mâncăruri vor oua mult.
            Se obişnuia ca oul sfinţit să fie consumat în mijlocul familiei, pentru ca in cazul în care cineva din familie s-ar rătăci să ăşi amintească cu cine a mâncat şi să îşi regăsească calea spre casă.      
            Aceste tradiții și obiceiuri trebuie respectate, dar importanță supremă trebuie să aibă sărbătoarea în sine, cu valoarea ei spirituală, şi anume Răstignirea şi Învierea Domnului Iisus Hristos, adică biruinţa Vieţii asupra Morţii.
            Nu trebuie să uităm că am primit un Mântuitor care a ridicat, prin jertfa Sa, toate păcatele lumii, iar lumea are datoria să Îl iubească, să respecte poruncile Lui Dumnezeu, în numele căruia a fost trimis și să îl proslăvească prin rugăciune, în veci. Amin!


Bibliografie:
1)Biblia, editia tradusă de Dumitru Cornilecu, publicată în 1924;
3) https://www.crestinortodox.ro/     

sâmbătă, 17 martie 2018

Noaptea inimii



Era o noapte foarte geroasă. Nu aveam curent electric în sat și obișnuiam să ne culcăm destul de devreme. Întotdeauna ne închinam înainte de culcare, mai mult îndemnați de tata. Repetam aproape monoton rugăciunea domneasca, apoi, închideam ochii și ne imaginam ca zburam pe afara pe deasupra casei întrecându-ne cu fluturii. În seara aceea îl auzeam pe Rex, cățelul nostru, cum se zbuciuma în lanț și bătea undeva spre partea dinspre iaz. A ieșit tata până afară dar nu a văzut nimic. Dar după o vreme s-au auzit bătăi puternice în ușă și în geam și strigate disperate răzbăteau prin plapuma groasa de zăpadă a nopții.
-Deschideți, mai oameni buni! Nu ne lăsați sa murim în gerul aista! Că nu știm unde suntem și nici nu mai putem răzbi mai departe prin pustiul aista.
- Cine sunteți? Cum ăți ajuns pe aici în puterea nopții,mai creștinilor? întreabă tata.
-Mulțumim Lui Dumnezeu că auzim și noi glas de om. Ca am bătut la multe uși dar nu ne-a răspuns nimeni și credeam că o să ne prăpădim pe aici. Dar Dumnezeu s-o îndurat și de noi.
Mama era mai prăpăstioasă din fire, trăind în pustietatea asta de mica nu de puține ori a avut parte de necazuri din partea hoților care le furau animalele dar mai și intrau în casă după ce le spărgeau ușa cu boatele vorbind rusește și cerându-le banii.
-Nică, vezi să nu fie iar hoții, să ne omoare în casă.
-Acuma cum o vrea Dumnezeu. Da` nici nu pot lăsa niște oameni să moară în poartă, înghețați de gerul aista,mai femeie.
Şi eu priveam la tata cu drag dar şi cu uimire. Îmi plăcea de omul acesta curajos și bun. Pentru că auzisem ce spuseseră străinii de afara, că nu le deschiseseră nimeni ușa să îi poftească în casă și să împartă căldura căminului cu niște oameni oropsiți. Ba îmi mai veneau în minte poveștile tatei care începeau asa: Demult,pe când Dumnezeu mergea pe pământ cu Sfântul Petru ..
Acum mă gândeam, în mintea mea de copil, că poate și la ușă nostra, de fapt, în seara asta au bătut cei doi,iar tata nu a rămas nemișcat la strigatul lor, ci o să le deschidă larg calea inimii și noi o sa avem privilegiul să îi vedem la față.
Tata a tras cu putere zăvorul și în mijlocul odăiței noastre au pătruns doi oameni tremurând de frig din toate încheieturile.
-Poftiți, poftiți mai creștinilor, ca v-o fi frig și foame. Dar nu am alt pat mai mare decât lavița asta pe care o să vă grămădiți şi voi cum veți putea. O să va dăm ceva de mâncare și o sa va odihniți până s-o face ziuă. O sa va trag și caii în grajd și s-or odihni lângă ai noștri până mâine. Dar ce necaz va aduce în pieptul nopții pe la ușa noastră?
-Apoi noi am vrut să ajungem la Ştiubieni dar ne-o învăluit viscolul aista din toate parțile și caii nu au mai putut ține drumul. Ne-am învârtit o vreme în cerc până s-o lăsat din cer negura asta şi nu am mai văzut nimica, de parca ne legase cineva ochii.
Dumnezeu sa te binecuvinteze, om bun, pe tine si pe familia ta cu viata buna.
Privesc pe furiș, prin ochiul curat al copilăriei, la oamenii aceia trudiți, cu pomeții obrajilor palizi și osoși, la hainele și încălțările învechite. Nu pot sa nu observ bucuria ascunsa din ochii lor care la început îmi păreau reci şi fioroși.
Să fi trimis Dumnezeu doi îngeri în noaptea aceea ca să mai încerce bunătatea oamenilor?
-Haideți, oameni buni! Că doar oameni suntem ...
Tata înhamă caii străinilor alăturea de caii noștri la Carul Mare și plimba îngerii printre galaxii până se făcea iară ziuă.
Din când în când mama desfăcea ștergarul vărgat descoperind fața luminată a pâinii, şi îi îndeamnă pe toți străinii cerului :
- Haideți, oameni buni, serviți! Serviți, că avem de unde...Că doar nu or fi pe lumea asta numai hoți ca aceia de după război care umblă în haita și sparg capetele oamenilor cum au spart capul lui mos Paladi când o ieșit sărmanul să îşi apere munca de-o viață.
Şi mama devine iar fetita tremurând pe sub gard la pieptul mătușii Pălădoaia în timp ce hoții striga: ,,roş ni ma,, iar moșu : ,,care ești acolo, bree,, și aude clar cum se zdrobește țeasta moșului și vede prin zabrele cum îi țâșnește sângele pe pereți şi pe ușorii ușii. Vrea să tipe ca un pui sălbatic dar mătușa îi strivește spaima cu palma: taci, ca altfel urmăm noi!
Tac şi se acoperă amândouă cu plapuma nopții, suspinând a frică şi neputință.

duminică, 18 februarie 2018

ape cu nuferi


strânge primăverile în palme
şi așterne pajiște rochiei mele
cuprinde pleoapele grele
sub priviri febrile să topesc
marginile cerului în alte
ape mai tulburi,
ape de vânt,
ape de gânduri,
apă de dor
neînfricatului meu trup.

galbenă rătăcire săpată în lacrimi
de amețitorii nuferi peregrini
te caută prin frunze deșarte
cu rădăcinile mâloase.
strânge-mi în brațe copilul uitat
ca pe cea din urmă zi
tăiată-n perdeaua nopților,
prinde-i în piept gândurile tale,
reazăm oglinzilor fără de capăt.
și eu cad în mine (ră)bufnind.
din numele meu mic orbul flămând
îmi cere, iubire, tot cere.
aud cum respiră în
vopseaua tabloului întunecat
înoată, încercând disperat
să ne unească gândurile
într-o singură șoaptă,
într-un suflet reflexiv,
(ne)obosit, călător pe
câmpuri toride suntem de veacuri
paiațe sarcastice captive în zborul atârnat.

miercuri, 17 ianuarie 2018

amnezie poetică

mă închid în ochiul de sticlă
trupul mă strigă pe un nume sacadat
într-o numărătoare abstractă
se face iarăși noapte
perdeaua neagră sparge valul
surâsul îngheață lacrima de jad
oracolul deschide gura
în buza timpul
sap noi labirinturi
iar se face iarnă
o altă iarnă furibundă
cu fulgi de fluturi galbeni
răsturnați pe gene
pământul mă strânge
în straturi de ceață
şi am uitat plânsul
cu palma peste gură

miercuri, 10 ianuarie 2018

Poem criptic (un poem nou) :)

stropii din cupa crinului unui arhanghel
glăsuiesc despre orașul cu numele de ceară
oamenii alunecă metalic în asfaltul umed
unde răsar multe cuvinte
diminețile respiră
în palma mea
s-a strâns lumina cu genele ceruite
deschid ochii doar cât să se facă noapte
mulțimi de constelații mi se încarnează pe obraji
pe bulevardele pustii ecrane uriașe
succed aceleași hipnotice imagini
cu străzile topite
aici vin pelerinii
aduc ofrande înalță mâinile spre cer
de ieri li s-a deschis
o nouă poartă
orașul înghite nume și
scuipă încă un erou necunoscut
ascunde sabia sub temelia seculară
îngerii au aripi dezlipite
din umerii cu cioturi
le cresc ierburi și mărăcini
&
nu mai alunec în pas profan
orașul m-a închis într-o biserică
întruchipată-n sfeșnic argintiu

o altă formă de viaţă

nu ştiu de când stau cu genunchii aplecați la margine de timp pe culmile tăcerii învălurită în aburii calzi trandafirii fantomatice î...