e și asta o îndeletnicire lumească

În dimineața aceea am privit lumea prin peretele de sticlă
se vedeau străzile forfotind
și labirintul își îngusta vizibil culoarul
parcă simțeam o sufocare în retină
mi se conturau păsări cu penajul argintiu
am vrut să zbor mai departe
se contura asfințitul amestecându-și cerneala
cu sângele centaurului rănit într-o vorbă ceva mai tăioasă

- nesăbuitule ai să mori am gândit eu
lăcrimând o picătură de otravă pe când
pe buze I se odihneau flururii amețiți de arșița zilei scurse
prin perdelele îngălbenite de la fereastră

stau și acum îngrămădită în aceeași paranteză rotundă
dau explicații despre cum a murit bunica
cum a fost primenită pe laiță de vecina aceea gușată
care a cerut drept răsplată oglinda afumată
prin care o să privească eclipsele de soare

locatarul de dincolo mă privea de după gardul de nisip
strângea în brațele moi mijlocul clepsidrei
încercă să îi dea formă voluptoasă de femeie vulgară
dezinhibată care sparge cuvintele în dinți
și aruncă limba ascuțită pe spatele amfitrionului cu profilul mândru
încă mai bea absint se plimba cu jojo pe chanselize
pentru a fi cool își mângâie sudoare argintie de pe frunte

domnișoare proaspăt ieșite pe ușa pensionului franțuzesc
îi strigă din mijlocul mulțimii adunate :
„ferice de pântecele care te-a purtat, noica ar fi mândru de tine!”

închipuitul mesia râgâie mulțumit se plictisește repede de atâtea osanale

se-ascunde în pânza tabloului rezemat de peretele roșu de sticlă
se balansează în hamacul pe care i-l țin trei îngeri cu fețe schimonosite de efort
(oooo aici e tărâmul de nicăieri ne tolănim la umbra lui cezanne
și putem citi liniștiți tratate la psihiatrie și alte chestii/depresii
viața e chiar o porție de moarte)

sub un impuls de moment trag perdeaua uitării peste umerii tabloului
las ielele să dănțuiască în spatele râului de lângă dunga portocalie
literații scot ochi din orbite și aruncă cu ei pe fereastră
țintind în ceafa câinilor comunitari
e și asta o îndeletnicire cât de cât lumească