miercuri, 26 octombrie 2011

femeia marionetă

Îmi storci lacrimi neobosite pe obraz mi
le pictezi ostentativ,
contabilizându-le cu mare atenție:
lacrimile ei sidefii,
lacrimile ei albastre,
lacrimile ei albe,
Ploaia ei de lacrimi...
o lași să curgă peste tine,
Răcorindu-ți dorința-masculină.

Înalți rugăciuni aprinse spre cer nuami al tău,
în diminețile înnebunite
de parfumul liliacului,
În iernile pustii îngropate
de zăpezi nesfârșite,
mulțumești pentru că
nu pot fi decît a ta, aceeași
ploaie caldă în iarnă, topită
într-o ninsoare aprigă de vară.

Sunt femeia-marionetă.
Îmi frămânți trupul de ceară,
seară de seară,
modelezi
un înger,
un demon,
și mîna ta ageră continuă un
nou început
lucrarea nu te mai poate mulțumi.

Întunericul te inspiră.
Trupul meu ți se supune:
azi, mă faci frumoasă,
îmi zâmbești,
Mâine voi fi urâtă
și-mi ocolești privirea.

Buzele tale sărate lipesc în mine
milioane de aripi arse
pe care-mi desenezi
fluturii brutalizați
transformați în
dizgrațioase omizi ce
îmi devoră sufletul.
***
Gura mea
aruncă frunze-crude,
sevă gustoasă,
cu care hrănesc lăcomia,
acoperindu-mi trupul.
***
Sunt femeia-frunză,
sunt femeia-copac,
am rădăcinile adînci,
bine înfipte,
scuip milioane de frunze
pentru că tu-mi lipești în trup
milioane de săruturi..
***
Sunt hrana ta.
***
Ochii tăi de culoare azurului
Îmi șterg zarea,
văd numai
atât cât vrei.
***
Spui că mă poți iubi
doar când sunt departe,
mă apropii
să nu mă poți iubi.

Trupul meu e timpul tău.
***
Sunt femeia-marionetă,
azi, mă cioplești din lemnul unui cedru.
Tu ești creatorul...

Niciun comentariu:

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor ...