luni, 28 martie 2016

inimă vibrând

ne potrivim atât de bine ceasurile
încât aud ecoul inimii mele vibrând
înlăuntrul luminii
într-un crescendo moderat
-tic- tac- tic- tac-TAC
vecinul de la 4 fumează nepăsător
zilele bolnave din când în când
pe deasupra capului 
poposește sabia lui Damocles
şi mai era atât de puțin îmi zic
o oră în plus e totuși
un timp binecuvântat
în care ai putea să faci
piruete cu acea primăvară
fără de miresme
îmbătate de inimi usturătoare
uniformizate după umbra aceluiași trap
ne deplasăm în flanc
lipsiți de bună-cuviință
pe dunga cerului
plutitoare

vineri, 25 martie 2016

Ritm pe un arcuş însângerat

anotimpurile lumii ne mângâie tristețea
cu cât eşti mai trist
cu atât crești mai mult în inimă
proporțiile ne schimbă locurile
şi între noi
se înrădăcinează vulgar
alte chipuri
le obligăm
să treacă râul morţii
într-un ritm forţat.

bang bang bang se dezlănţuie timpul zic
râul îşi închide uşile
porumbeii mei nu mai zboară
guşile privighetorilor
au îngheţat.
suntem captivi
în burta unui uriaş de piatră
gândesc suntem alăutele
unui arcuş însângerat

duminică, 20 martie 2016

așteaptă-mă clipă!-poezie nouă

între noi nu mai poate fi acea
liniște din ceară chiar și depărtarea
a început să ne roadă
puțin câte puțin
pe la marginile ochilor
lăsând dezamăgirile
să ni se vadă ca niște goluri
umplute cu vată
de ele nu ai cum
să te ascunzi nu
te mai lăsa ademenit
treci singur
prin baia de sânge
s-au curățat leproșii
poate chiar muții
au vorbit

ca un vulcan-o poezie nouă

străină din fire
adun gândurile mele în
cete cu îngeri rătăciți
prin rai
e liniște dar piețele încă
ne vând iluzii din carne ia
și tu și tu și tu ne tot îmbie
femeia vânzătorului de umbre
tresar ca o fiică risipitoare
pe deasupra norilor
îl și vedeam pe adam ștergând
lacrimile evei cred că am greșit 
printr-o repetabilă întoarcere
înspre locul din care
inima mea
izbucnea în timp
ca un vulcan peste
care se lăsase întunericul
dezvelind pustiul unui al neam
undeva trebuia să învățăm și noi
norocul literă cu literă
treaptă cu treaptă
ecran peste ecran

În urma ta se lasă iar Uitarea

Sus In jos

Mesaj

Ce fericită-i umbra
pe care-o desenează trupul tău,
Ea te-însoțește pretutindenea, mereu.

Mai fericită-i ea ca mine,
Căci se-odihnește noaptea lângă tine.
Cu brațe nevăzute te-înconjoară,
Aș vrea să-i țin eu locul,
Măcar în astă seară...

Se face iară dimineața,
un fulger, rar, străbate zarea,
Te văd trecând pe lângă chipul meu,
Și-n urma ta se lasă iar...Uitarea.

Topită-n umbra călătoare

Dacă în Eden mai zâmbește-o floare,
În cer se naște Steaua lucitoare.
Și dacă pâlpâie în Univers aceeași Stea,
E pentru că-am pornit pe urma Ta.


Mai ții Tu minte cine-s oare?
Sunt lacrima topită-n Soare.
Sunt amintire-n umbra Ta, 

Şi plâng cu sufletul de nea.

Sunt cea uitată de demult,

În clipa când te-am cunoscut.
Sunt cea care-a cerut cândva
Lumină din Lumina Ta.

Ploaia



S-aud iubirile pierdute,
Cântându-și tainic zborul frânt,
Culeg dim ram poame vândute,
Ating cu mâna nori de gând.

Privesc mulțimea agitată,
Mă-întreb : ce-o fi atât ne-rost
În vorba lumii lăudată,
În vorba lui, cea fără rost?

Aud cuvinte-îmbălsămate,
De dor și drag, de ne-cuvânt,
Simt năluciri, ce nu se vor uitate,
Frânturi de cer, uitate pe pământ.

Și eu, și tu, și el, și ea,
Se țese lumea împreună,
Din cer a mai căzut o stea,
Se oglindește vorba ta în lună...

Dar, azi, eu nu mai cred în vorba ta,
Tu vrei să simt din nou văpaia?
Şi totuși, parcă-aud ceva...aud în gând
Cum norul aduce cu el PLOAIA...
https://www.youtube.com/watch?v=VkWf7S9PAhA

sâmbătă, 19 martie 2016

Amintiri

Amintiri din viitor
Au înseninat cărarea,
Maci cu lacrimă de zbor
În amurg pictează zarea.

O tăcere așteptată
Vine-n vise pe furiș,
O, dar parcă-întâia oară
Văd un rai de aluniș...

Și auzul meu distinge
Susurul din vise ninse,
Pe obrazul meu se stinge
Toată dalba de narcise.

Dragă liniște, din noapte,
Ai venit? sau pleci în stele?
Aud mii și mii de șoapte
Peste cerul vieții mele.

Vreau cuvintele să-mi fie
Zori de zi în asfințit,
Glasul lor să-mi fie glasul
și ecou neamuțit...

Un pârâu își varsă vadul,
Plânge-o floare-năbușit,
Căci iubirea parc-o arde,
Noaptea-încet... a tresărit...

 https://www.youtube.com/watch?v=lYwxqw8FqoI

Peste puntea mea

Peste puntea mea de doruri,
S-a topit ades uitarea,
Magi cu frunți scăldate-n nouri,
Peste zări plutesc chemarea.


Peste puntea mea de viață,
S-aud triluri adormite,
Visele îngenunchiate
Se apleacă să m-alinte.

Peste puntea mea de vise,
Trece-n dor o presimțire,
Și-mi alungă gânduri triste
Despre timp și despărțire.

Peste puntea mea de gânduri,
Stol de păsări se așază,
Pâlpâiri de aripi moarte
Înlemnesc pe câte-o rază.

Soarele-și trimite tandru,
Toată purpura de aur,
Iar pe frunțile-obosite,
Ne așază câte-un laur.

O cunună împăcată,
Să ne șteargă-n veci durerea,
O iubire așteptată,
Să trezească Învierea.

Ruga Sfinților de piatră

Strigă clopotul în turlă
O chemare neumblată,
Oameni, obosiți de trudă,
Cad pe brazda lor sărată...

Vin uitații să se-închine,
Pe la porțile-Întristării
Adunând în palme spinii,
(Un păcat al așteptării.)

Ne privesc, trudiți, bătrânii,
Chip de sfinți uitați în strană.
Nins-au peste ei, iar, anii,
Își mai leagă câte-o rană...

Îi privește-n ochi uitarea
Și le sapă-n inimi sfinte,
Amintiri ce-și poartă starea
Întorcându-i în cuvinte...

vineri, 18 martie 2016

6-6!!!

cerul transpiră norii se îndeasă
peisaj zidit mâna lui Dumnezeu
întindem cenușa îi va fi sete îmi zic sigur
îi va fi gândesc acoperind pământul
cu palma zorilor petale desprinse
din umbre îmi bat în fereastră
,,femeia asta n-a murit,,
femeia asta iese în fiecare seară îşi ţese aripi
încearcă să zugrăvească cerul
în ascuns cu degetele mele amestecă nisipul
zarurile ciocnesc metalic trupurile sparte
într-o simfonie a oglinzilor stricate-
!!!şase-şase iar am câştigat Doamne
singurătate prea lesne te iert şi te cert
dar mă găseşti îi va fi sete îmi zic şi
îi va fi noapte o noapte oarbă
cu mâini legate într-o muțenie strânsă
geamătul pruncului lăsat să îmbătrânească
prin umbra nucului legănat

duminică, 13 martie 2016

Gothic solitude



când se lasă trupuri
desFăcute fluturând
peste apusuri
îmi dezleg mâinile vineții
descos pleoapele
în-cimentate şi
trec alunecând
peste apa norilor
cu lilieci în gheare
mă simt doar
amintirile curmate
când le răsucesc în
forma firelor de gând
acolo sub cetatea
pustiită unde
ni se adună
umbre de cenuşă

joi, 10 martie 2016

Unde-i Abel?


Năluciri fermecătoare,
Goana prin câmpii virgine,
Flori de soc mirositoare,
Cade raiul peste tine...


Libertatea lor frățească
Într-o zi n-avea păcat,
Cain a împlinit odată,
Doar destinu-i blestemat.

Calcă unul după altul,
Peste câmpul neștiut
Ce cu mâna-i diafană,
Chiar rochița rândunicii,
de cu zori, l-a și umplut.

Înalță focul către Tatăl
Ce pe toți ne-a zămislit,
Abel jertfa lui trimite,
Tatăl este fericit!

Dar ce ură clocotește,
Cu văpaia ei de foc?
Ura lumii stă chircită
Toată-n Cain, la un loc.

Jertfa lui nu fu primită,
Și-a lovit fără să vadă
Chiar în inima lui Abel,
Ce-l iubise o viață întreagă.

Mersul prin cenușă umple
Ființa lui de-atâtea rele.
-Unde-i Abel?strigă Tatăl!!!
-Cerul l-a chemat în stele...

Quiet



poemul acesta nespus
a început să putrezească
în lacrimi neștiute
sinuciderile sunt din ce în ce mai lente
știrile de la 17 devin tot
mai violente ca niște
vietăți renegate cu ghearele înfipte
în grumazul orașului de plumb nici
nu mai ai unde să te ascunzi
te urmăresc peste tot ,,pas cu pas,,te aruncă
şi te reclădesc ,,treaptă peste piatră,,
și tu îi vezi pe cei care s-au tot străduit
să te scape:
sinucigașul de la șase e
acum sinucigașul ultimului etaj
mai avantajat decât alții
care n-au știut cum e cu pașii
aruncați în aer prin
ochiul lui se poate vedea cerul
cu toți îngerii în toată măreția lor
îți vorbește despre vremea
unor trăitori al timpurilor moderne
şi nu mai poți da înapoi
convoiul te împinge aerul devine din ce în ce mai apăsător
scuipi neîncrezător peste cadavrele celor care
au turnat asfaltul ăsta jegos de sub picioarele tale
soțiile îți aduc flori carnivore
pământul e primitor
copacii înfig rădăcini
adânci în umerii de piatră
suntem un neam unit zic
în ochii străbunilor mei
se perindă neștiutele istorii
de care nu mai avem trebuință
decât în campanii electorale când
intrăm cu toții cu
burțile lipite într-o
interminabilă şi prea
tăcută grevă a foamei

miercuri, 9 martie 2016

declarație de îngrijorare

mă simt vinovat pentru că
nu îmi mai plac poemele
de dragoste noaptea umblă
după mine cu trupul ei
decapitat dâra de sânge
este ea însăși un poem
scris de iubiții trădați
suferinzi în agoniile ascunse
din adânc un clocot surd
îmi îngroașă vederea și
eu continui să mă simt la fel
de vinovat ceva nu a mers așa cum trebuie
zic nici măcar nu mai știu ce
amintire e mai puternică să
fie aceea când mergeam
să astup cu o pelerină
toate rănile supra
punând inima mea peste
inima dezgolită a copacilor
îmbolnăviți de frumusețea primăverii
și mâinile mele risipesc raze cu sclipiri
de pumnal pe când totuși încerc să mai scriu
despre o posibilă eclipsă
a sufletului încercat despre un iminent
uragan ,,precipitațiile vor fi abundente,, anunță prezentatoarea
de la meteo pe un ton iritant și eu mă întreb
dacă ochiul de copil
mai are puterea să
țină zidul
care ne desparte

sâmbătă, 5 martie 2016

de vorbă cu omul de hârtie

oamenii ne privesc uneori
cu gene încețoșate îi scriu
suntem siguri că ne vor binele
vor mereu să le răspundem la întrebări
așa nu mai merge
mi se strigă mereu mereu
mă întorc în același loc
cu bagajele gata pregătite

aștept trenul
se aude chiar
șuieratul lui ca un plânset nocturn
păsările sufletului
au inimile amuțite
cât de mult te-am iubit
îi scriu
omului de hârtie
o scrisoare umezită
cu lacrimi deșarte
îmi întorc trupul
pe dos
mă privesc
de la mare distanță
numai așa te pot eu iubi
hârtia scârțâie
sub palmele mele
continui să scriu
sufletul lui se închircește
se închircește de
nu-i mai pot vedea sfârșitul și eu
continui să scriu

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...