decăzut mi-o-nghite și rugumă a sete
strident scoate un râgâit nemulțumit am
început să dor alunec printre dinții de metal
prind aripile plumburii statuile au capetele retezate și eu alunec
fac loc umbrelor și demonii rânjesc în pragurile prea înalte
mereu mă-mpiedic
cineva îmi smulge din piept o viață dezrădăcinată nu
ai zice că-s o definiție a morții depinde
cum poți să mă privești
albă sunt iarna colților de lup
verde transpir mutații de nori în primăveri pustii
sunt roșie în ochi de toamnă și-mi picură argint de brume pe mormânt
tresare aceeași frunză mult fugară în
nopțile adânci de vară...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu