îl chema Vineri

Îl chema Vineri
era hâtru și deșirat
ca și ziua de post
se mai aciuase în el
o vietate
căreia cu greu îi putea face față
un fel de șoarece detestat
cu limba de reptilă
mâncătoare de insecte

uneori instinctul de șopârlă
lua forme de gând și de fapte

fără vreun rost anume
sta la pândă
întindea limba-i venoasă, prelungă
înspre nicinuștiiunde
și înghițea șontâc
cu ochii bulbucați
tot ce-i ieșea în cale

ba o dată
fără să vrea
luat de val
a înghițit o biserică

se auzeau rugăciuni în el
dangăte sobre și chemătoare
de Vecernie
și el asculta chircit evanghelia
din burta sa imensă

când enoriașii îngenunchiau
greutatea îl trăgea și pe el
la pământ

sentimente de smerenie
nemaitrăite

i se aburea trupul de emoțiile
inedite

când corul înălța același
Te Deum cu mâinile ridicate spre cer
în el se nășteau aripi
multe și răsfirate

lumea din afară îl credea liliac
vietate păcătoasă
înfruptată din anafură
și-l blamau făcându-și cruci
pâna la pământ:
-bată-L să-L bată
de păcătos, iar s-a înfruptat cu nerușinare
din anafură, șopteau babe stafidite
cu ochi uscați de lacrimi și priveghere
și-l alungau cu baticele
smulse de pe cap

șoarecele din el s-a trudit să-și scoată prin pori
bucățile de biserică
și se îndrepta
cum îi șade bine unui șoarece
spre biblioteca centrală

se ascunsese după un raft
și neștiut de nimeni
cu inima plesnind de așteptare
privea cu jind
înspre ceilalți oameni...