Un loc al meu
Din zori și până-n noapte m-am rugat,
Să am un loc al meu, umbrit, fără păcat,
În care, nici în zi și nici în noapte,
Nu calcă pași de neumblat.
Și-n locu-acela, pentru mine anume,
Să plâng adânc, dacă se poate,
în tihnă, ca un rob, nesubjugat,
cu trupul aplecat, pe spate.
Să-mi urce lacrimile încet,
Să-mi treacă noaptea peste piept,
Să simt cum astă plângere, de lacrimi, rece,
Din zi în zi, încearcă să mă-înece.
Și-atunci, cu ochii mei de înecată,
Să te privesc cum nimeni
n-a îndrăznit a te privi vreodată,
Eu, lacrima-femeie, tremurată
în ochi de baltă tulburată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu