alea jacta est

o caut pe luli și palmele ei reci
din care să beau apă cristalină
-apa aceea a uitării-
luli a plecat într-o seară prin
râul oglinzii metafizice și nu s-a mai întors
decât pasărea cu aripile despicate
îmi numără zilele din trei în trei

s-așază în sânul meu stâng
înfinge adânc gheara
să-mi culeagă de pe buze
urmele de rouă
pe sânii mei
prăvălesc multe cuvinte
stârnite de o durerea ascuțită
lamă strălucind
în stropi de mătase
lângă tine a rămas
doar femeia acoperită
de mantia înserării

şi mă fac ghem
strâng pasărea în mine
îi jumulesc penajul
mă umplu dau pe dinafară
scuip penele de vultur
fixez obsesiv toate crucile
poartă același nume

mestec grăbită și arunc
alea jacta est
iar am pierdut...
bărbatul din coaste îmi ticăie
bătrânul chronos își strânge la piept ceasul
ca pe un copil
lăsându-şi umbra
la mine-n spate
o văd pe luli în râul rece din oglindă
întinde palmele și
sorb după mult timp
din apele iertării