miercuri, 26 octombrie 2011

urmează-mi, ticăloaso!

Mă odihnesc în filele cărții
uitată pe noptieră.
Tu îmi mângâi umerii rotunzi
cu palmele asprite de căutare
și îmi rostești că, iarăși, este joi,
ziua de dinaintea Judecății.

Îți așezi buzele însetate
pe faldurii rochiei mele îndoliate
și îmi cânți imnuri
cântate în vremuri străvechi
reginelor îmbălsămate
din criptele fanariote,
în pulbere de trupuri putrezite.

-Iubito, trezește lacrima
să nu-ți mai doarmă pe genele de jad,
a trecut de miezul nopții.
Orbii își caută adăpostul în foile tale
văzduhul a dus până departe și
ultima floare de lotus...

Cine îmi ascunde veșnicul
papirusul și pana smulsă din inima
păsării frânte în fereastra mea?

Cine îmi strânge pânza corabiei
în odăi întunecoase,
acolo unde nu s-a auzit ecoul niciodată?

Citesc șoapte, mereu alte șoapte,
strigate în Cartea Cărților...

-Iubito!
Ne așteaptă corbii
să le ștergem ochii cu valurile zării,
ochii lor sacri, în care moartea
a scris poeme de dragoste
cu vorbe ascuțite, deșirate.

De ce păcatele se răsfoiau
în mine ca filele îngălbenite ale
cărților tale întunecate,
uitate pe noptieră?

Dar gura mea înalță strigăte aprinse,
umbrelor rătăcitoare.

Strig, peste umăr,
umbrei mele ce se desenează
ca o cadână plictisită, cu șolduri indecente:
-Urmează-mi, ticăloaso!
Sunt liberă!
Nu poți să mă mai ții captivă
în vise amăgitoare de iubire...

Niciun comentariu:

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor...