vineri, 7 octombrie 2011

nihil

 
Nihil novi am spus eu pot
sprijini cerul cu umărul drept
şi palma curbată ca o spadă
în jurul meu cresc rădăcini
stabilopozi gigantici de granit
nihil novi îmi vei răspunde
şi-n mozaicul ochilor mei
se vor privi iar preotesele
(ca printr-un cristal hieratic)
îşi vor aduna cuvinte risipite
în temelii de temple dărâmate
paşii mei răsuna-vor solemn
într-o direcţie precisă
se vor lasă în voia celor care îi aşteaptă
smeriţi în catedrala coloniilor pierdute
în clepsidre închişi ermetic
pelerinii îşi spălau cu nisipul fierbinte
picioarele rănite la mecca
ajungi doar sfârtecându-ţi genunchii
sfinţindu-te în aşteptare
………………………………………………şi timpul a trecut nihil novi spun:
-ssssst aud o muzică heraldică a
în paşii noştri care încearcă să ne lege
cu funii aspre de apus ne regăsim
sihaştri la umbra nuferilor roşii abandonaţi
într-un tablou decolorat uitat în sepia
croiţi din stânca reazăm valului albastru
din strană se înalţă solem Te Deum
şi mi se părea că am intrat sfioşi
în ticăitul zilei sfinte a orbului
cu ochii răstigniţi în asfinţit

Niciun comentariu:

Tot întrebându-mă

Înfiptă într-o nerăbdare de demult aștept cu tălpile de foc- e ca şi cum aș avea un bandaj în jurul capului amor...