miercuri, 12 octombrie 2011

iar te aștept ca înainte



Iubite!
Mi-au amorțit genunchii,
Iar te aștept ca mai-nainte,
Să îmi reverși în față
oceanul de cuvinte.
Apoi,să le-aruncăm în mare,
Din ele să ne facem
o punte plutitoare.

Să evadăm cu totul, în vecie,
Spre-altarul insulei de veșnicie...
Să iei cu tine
doar albul crinului curat,
Eu voi lua roșeața
din trandafirul însângerat.

Pământul, lăsat în urmă,
să privească,
Cum ne-mpletim
cununa îngerească.

Chiar dacă trandafirul,
cu spinii lui firești,
Ne-o aminti că vorba
spusă-n pripă doare,
Ne-o alina doar crinul,
când ne va da să bem
din cupa lui îmbătătoare.

2 comentarii:

MANOLIU spunea...

:) Frumos poem !

misionara spunea...

e o poezie f veche

Tot întrebându-mă

Înfiptă într-o nerăbdare de demult aștept cu tălpile de foc- e ca şi cum aș avea un bandaj în jurul capului amor...