pe când se despicau zorii
vocea metalică spărgea văzduhul
în puzderia de fulgi luminoși
stratul adâncului
s-a cutremurat
in nomine Patris
glasurile au amuțit
muzica divină se înălța solemn
timpul încremenea
secundar se refăcea
bucată cu bucată
întreg Universul
et Filii
buzele mele se mișcau imperceptibil
într-o taină am amorțit
cu stropi de rugăciune pe frunte
stingeam stelele aprinse
pe marginile nopții
lăsam boabele de lacrimi
semn al trecerii peste gânduri
et Spiritus Sancti
și m-am desprins apoi din palma ta
învârtind inelul pe deget
s-a făcut lumină
cerul s-a îndepărtat de ape
iar tu m-ai deschis ca pe o carte uitată
m-ai răsfoit filă cu filă
întru cunoaștere deplină încă
plutești eteric înlăuntrul meu
nu îndrăznești să mă cuprinzi
stai cu genunchii aplecați
cu degetele înfipte în zidurile nopții
pândești nașterea mea
care îți va fi cândva mama
.........................................................
glasurile se sting în tânguiri deșarte
zorii se reaprind până dincolo
de tărâmul umbrelor din piramidă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu