joi, 10 noiembrie 2016

la braț cu Veșnicia

m-am trezit pe o muchie de cuțit
cu o durere ascunsă
am refăcut numele tău din fire de nisip
ca pe un fluture neînaripat veșnic pasager obosit de la
marginea zilei până în adâncul nopților luna a suspinat argintiu
cu lacrimi de fecioară mi-am petrecut umerii printre norii sticloși
fără să-mi pese că m-aș putea tăia în gânduri ciobite sau amintiri
sfărâmate care miroseau a stârv și a cântec uitat pe o vioară dezacordată

te-am urmat în chip de ramură uscată cu ierburi acvatice topite pe obraz
nu m-ai știut nu mi-ai simțit mâna care îți poposea
pe suflet noapte de noapte într-o luptă continuă
treceai hoinar și oasele mele trosneau

treceai la braț cu Veșnicia -femeia care îmi troienea cărarea-
aș fi putut să îți opresc pentru o secundă respirația
în care mi-ai cules aripile și le-ai așezat pe umerii
ca să-ți încerci zborul printre astre
dar am foșnit doar mâinile în aer așa
ca pe o neînțeleasă chemare și am lăsat
pe câmpul înflorit al cămășii tale
povestea asta culeasă dintr-un timp necroit

Niciun comentariu:

murmurul viorii

mâinile mele au amorțit pe arcușul viorii las murmur de stol în drumul rătăcirii chiar glezna mi se frânge a strigăt înăbușit pe țăr...