sâmbătă, 5 noiembrie 2016

criptică

azi am să îţi scriu un poem în care
nu mai moare nimeni iar dacă
ți se va tăia respirația nu e steaua zimțata
a gerului ci e doar privirea mea
desenată în momente de tăcere ca o salbă
și mă aplec peste chipul înnegrit al nopții
așteptând buzele tale încremenite
care au atins cântecul meu
sirenele nu plâng niciodată
până dincolo de timp

Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...