joi, 10 noiembrie 2016

cu sufletul pierdut


albatroșii îți strigă sufletul pierdut
prin trupul ascuțit al scoicilor

acolo este locul unde
am ascuns izvoarele de lacrimi
auzi? se sparge zidul plângerii
lasă-ți obrazul peste umărul de piatră
mă poți striga o dată
încă o dată

și mâinile se dispersează
în arbori cu frunze de mătase
încătușând lumina în firele de timp

Niciun comentariu:

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor...