(din volumul ,,Urme vechi,,)
albatroșii ne strigă sufletul pierdut
prin trupul ascuțit al scoicilor
acolo este locul unde
am ascuns izvoarele de lacrimi
auzi? se sparge zidul plângerii
lasă-ți obrazul
peste umărul de piatră
mai poți striga
o dată
încă o dată
și mâinile ni se dispersează
în arbori cu frunze de mătase
încătușând lumina în firele de timp
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu