joi, 10 noiembrie 2016

cu sufletul pierdut


(din volumul ,,Urme vechi,,)

albatroșii ne strigă sufletul pierdut
prin trupul ascuțit al scoicilor
acolo este locul unde
am ascuns izvoarele de lacrimi
auzi? se sparge zidul plângerii
lasă-ți obrazul
peste umărul de piatră
mai poți striga
o dată
încă o dată
și mâinile ni se dispersează
în arbori cu frunze de mătase
încătușând lumina în firele de timp



Niciun comentariu:

Ne-tăcere

Aud, ades, un cântec ce nu piere, Parcă desprins din trupuri de cadâne, Și-acea nespus de simplă Ne-tăcere Ca înc...