joi, 10 noiembrie 2016

cu sufletul pierdut


(din volumul ,,Urme vechi,,)

albatroșii ne strigă sufletul pierdut
prin trupul ascuțit al scoicilor
acolo este locul unde
am ascuns izvoarele de lacrimi
auzi? se sparge zidul plângerii
lasă-ți obrazul
peste umărul de piatră
mai poți striga
o dată
încă o dată
și mâinile ni se dispersează
în arbori cu frunze de mătase
încătușând lumina în firele de timp



Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...