craterele nopții

privești prin craterul morții
vezi noaptea ca o fecioară despletită
piaptănă copilul nenăscut
cu degetele descărnate trasează linii negre
desenând cărările vieții
îmi stropește așternutul cu sânge
de la un capăt până la celălalt într-o tăietură adâncă
împrejurul grumazului meu se ivește o formă perfectă concentrică
pic...pic...
se scurge viața prin ochiul nopții îmi spui și
eu te bântui seară de seară
te strig pe un nume demult uitat
îți caut gura asprită de vânt
............................................................
în zi de sabat îmi umplu obrajii cu fum
suflu în răs(timpuri) ca un animal înjunghiat vreau
să aprind iar focul unui alt prometeu
............................................................
oamenii mă fixează din dosul măștilor de ceară
prin același ochi bulbucat străbatem întunericul lăptos
care s-a scurs pe ferestre pe când nu se mai arătau zorii
așteptai ca un pârdalnic tensionat
să mi se desprindă din trup nufărul galben crescut în coapsă
hrănit cu lacrima din cer

auzi?
grumazul meu a început să plângă
pic...pic...
boabe de rouă se scurg aritmic prin craterele nopții morții sorții
(ah craterele astea blestemate care îmi brăzdează chipul condamnându-l despotic la veșnică uitare)