un fulger peste față

îți urmăream frenetic ieșirile
erai prea obosit, cu chipul răvășit, încă
purtai cămașa neagră, sfâșiată

mă îndesai sub piele

bătând cu pumnul împietrit
ca să îmi oprești arhanghelii pe cer
sau să îmi scrii cu litere de sânge
anoste bilețele despre moartea
cu glugă și copii în pântec
 

îmi așezi pentru o secundă
inima în palmă să-ți simt neliniștile
mă petreceai prin porțile de fum

pasul meu o lua înainte și
tu alergai cu tălpile bășicate
pe nisipul înstelat ca să îmi simți bătăile
prea sacadate ale pleoapei atârnânde

-e timpul copilăriei mele, zic,
trage-ți un fulger peste față!