vineri, 4 noiembrie 2016

...ieşim noi cumva spre lumină




păianjenul îmi înfășura o pânză
împrejurul gurii scuipând-o
în grimase mă fixa hipnotic.

amintirile începeau să mă cresteze
şi se așezau lasciv în
pletele mele înverzite
de la atâta pădure crescută
în dosul sărutărilor închipuite
îmi împrejmuiau trupul şi
desenau în urma mea
grămezi de curcubeie cu care
mă întreceam într-o fugă nebună.
dar nu-i nimic am strigat trecătorului
de după gardul de nisip ieșim
noi cumva spre lumină
ca iona din burta întunecată .

Niciun comentariu:

murmurul viorii

mâinile mele au amorțit pe arcușul viorii las murmur de stol în drumul rătăcirii chiar glezna mi se frânge a strigăt înăbușit pe țăr...